Aproximativ 5,8% din livrările lunare realizate de DPD România, una dintre cele mai mari companii de curierat expres și coletărie de pe piaţa locală, sunt reprogramate. De asemenea, din totalul celor care solicită reprogramarea livrărilor, circa 67% păstrează adresa de livrare, dar modifică ziua în care pot primi coletele.
În timp ce majoritatea celor care solicită reprogramarea livrărilor modifică ziua de livrare, dar păstrează adresa unde doresc să primească coletele, 24% dintre cei care își reprogramează livrările modifică adresa de livrare către Parcel Shop DPD, iar aproape 10% solicită o reprogramare către o nouă adresă de livrare.
„Se poate întâmpla ca, din diverse motive, clienții să solicite o reprogramare a livrării, chiar dacă acest lucru nu se întâmplă foarte des. Chiar și așa, aceștia au posibilitatea de a-și reprograma livrarea simplu și rapid prin intermediul platformei Livrare Nouă, special creată pentru a ușura munca atât clienților, cât și curierilor”, declară Lucian Aldescu, CEO DPD România.
Potrivit acestuia, de la începutul anului, până în prezent, volumul livrărilor reprogramate din diverse motive a atins pragul de 215.000.
De cele mai multe ori, principalele motive pentru care clienții DPD România solicită o reprogramare a livrării sunt constituite de faptul că nu sunt prezenți la adresă în ziua livrării, nu dețin suma ramburs necesară pentru achitarea contravalorii produselor sau se află în vacanță.
De asemenea, în cazul în care serviciul presupune returnarea de documente semnate către expeditor, precum contracte sau termeni și condiții, destinatarul solicită răgaz pentru a se informa și reprogramează livrarea.
În ceea ce privește clasamentul orașelor cu cele mai multe livrări reprogramate de la începutul anului, până în prezent, acesta este condus de zona București-Ilfov, urmată de Brașov, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța.