DOUGLAS România, filiala locală a destinației omnichannel de frumusețe premium numărul unu în Europa, a ales Oregon Park ca reședință pentru noul său spațiu de birouri. Contractul de închiriere într-unul dintre cele mai ‘verzi’ ansambluri de clădiri de birouri din București a fost asistat de CBRE, lider global și național în investiții și servicii imobiliare comerciale. Relocarea nu găzduiește doar echipa extinsă a DOUGLAS, ci se conformează și principiilor de sustenabilitate ale acesteia, deoarece compania își propune să își reducă emisiile de gaze cu efect de seră Scope 1 și 2 cu 50% până în 2025, comparativ cu anul financiar de referință 2018/2019.
“Oamenii noștri sunt coloana vertebrală a succesului nostru și prețuim foarte mult cultura noastră unică DOUGLAS”, explică Lavinia Ivas, CEO DOUGLAS România. “Pentru noua noastră casă, am instructat în mod special CBRE să ne asigure o locație în care să putem continua să ne dezvoltăm și să prosperăm ca echipă. Credem că Oregon Park este un proiect care respectă în mod real valorile și principiile noastre, cu sustenabilitatea în prim plan”.
Oregon Park, în prezent unul dintre cele mai mari și mai sustenabile proiecte de birouri din România, deținut de fondul de investiții Lion’s Head, a obținut la finalul anului 2023 certificarea Well Health & Safety, un standard oferit de The International WELL Building Institute (IWBI) care recunoaște respectarea unui set de parametri de calitate, care asigură un mediu de lucru cu un impact benefic asupra sănătății și bunăstării angajaților.
“În același mod în care DOUGLAS face viața clienților săi mai frumoasă, suntem onorați să fim cei care le fac experiența de zi cu zi la birou cât se poate de încântătoare. Oregon Park are un mix inteligent și eficient de servicii și tehnologii adaptate nevoilor celor care activează în clădirile noastre și lucrăm zilnic pentru a crea și menține o comunitate puternică facilitând oportunități de afaceri și networking în spațiile noastre multifuncționale și sustenabile,” spune Alina Necula, Country Manager România Lion’s Head.
Lion’s Head Investments, constituită ca urmare a unui parteneriat între cea mai veche companie de asigurări de viață din Africa de Sud – Old Mutual și cel mai important grup de investiții imobiliare comerciale și rezidențiale din Bulgaria – AG Capital, a securizat ocuparea complexului în proporție de 100%. Cu o suprafață închiriabilă de aproximativ 70.000 de metri pătrați într-unul dintre principalele centre de birouri din București, zona Barbu Văcărescu, Oregon Park cuprinde trei clădiri de birouri premium de clasa A, fiecare cu 6 etaje, plus 3.000 de metri pătrați de spații comerciale și 12.000 de metri pătrați de spații verzi amenajate. Ansamblul deținut de Lion’s Head are un angajament real față de sustenabilitate prin utilizarea tehnologiilor Zero Carbon, a sistemelor de construcție eficiente din punct de vedere energetic și a materialelor reciclabile.
“Piața de birouri rămâne în continuare influențată de impactul sustenabilității, fapt confirmat și de rapoartele noastre de research recente. Proprietarii și investitorii urmăresc în continuare certificarea de mediu a spațiilor de birouri, iar specificațiile foarte clare pe care DOUGLAS România le-a exprimat pe parcursul acestui proiect și pe care am știut că le vom regăsi în proiectul Lion’s Head demonstrează această abordare unitară a proprietarilor, investitorilor, dezvoltatorilor și ocupanților de a transforma spațiile de birouri în suprafețe sustenabile și generatoare de stare de bine pentru cei care le accesează”, a adăugat Ana Vicoveanu, A&T Office Advisor la CBRE România.
Identificarea celui mai potrivit proiect pentru noile spații de lucru ale DOUGLAS România, care să îndeplinească criterii foarte clare de sustenabilitate, a fost susținută de CBRE România pe tot parcursul procesului imobiliar, soluția aleasă la finalul analizei adăugând și mai multă valoare în termeni de sustenabilitate.
Prin gestionarea simultană a unui proces de predare și a unuia de relocare, agenția a reușit să creeze oportunitatea unui spațiu în care efortul de renovare și compartimentare este minim, iar starea existentă asigură aproximativ trei sferturi din cerințele retailerului, evitând astfel costuri suplimentare, dar și reducerea impactului asupra mediului prin evitarea deșeurilor și prin reutilizarea unei serii de materiale. Acest lucru reflectă o tendință a companiilor de a se orienta către spații noi, amenajate, unde se realizează o economie semnificativă a investițiilor CAPEX, care sunt reduse semnificativ în astfel de cazuri.
Retailerul omnichannel de produse premium de înfrumusețare a deschis trei noi magazine în România în 2023 și își intensifică acum ritmul și activitățile în Europa Centrală și de Est. Având în vedere că extinderea rețelei de magazine va continua pe parcursul noului an, DOUGLAS își propune să își consolideze prezența în orașele mari și medii din țară.