Iertarea, al treilea volum din seria Freyja și Huldar, explorează impactul îndelungat al traumei din copilărie; în acest caz, natura insidioasă a agresiunii. Yrsa Sigurdardóttir ne arată în Iertarea o inteligență emoțională înțeleaptă și un complot magistral construit. Un roman polițist bogat în acțiune, stratificat, cu o atmosferă întunecată și crime și mai sumbre. În Iertarea, Yrsa pune bullying-ul – în special bullying-ul în rândul adolescenților – sub lupă.
Poliția află despre crimă la fel ca toată lumea: de pe Snapchat. Filmarea arată o tânără îngrozită, cerșind Iertarea. Când trupul său neînsuflețit este descoperit, lângă el se află un bilet pe care e scrisă cifra 2. Detectivul Huldar se alătură investigației, apelând la psihologul Freyja ca să-l ajute să-i interogheze pe prietenii adolescenți ai victimei. Cine ar fi putut să o urască atât de mult încât să o ucidă pe fată? Apoi un alt adolescent e dat dispărut și mai multe filmări apar în social media, iar poliția găsește cadavrul însemnat cu cifra 3. Cel puțin două lucruri sunt acum clare pentru Freyja și Huldar: adevărul e departe de a fi simplu. Iar criminalul mai pune ceva la cale. Dar există oare și victima cu numărul 1?
„O poveste zguduitoare, pe care fanii genului polițist n-ar trebui să o rateze.” – Publisher’s Weekly
„Sigurdardóttir știe să îmbine analiza tarelor societății cu ancheta polițienească, Iertarea îmbogățind seria Freyja și Huldar cu o temă actuală, magistral abordată.” – Booklist
„Sigurdardóttir pune sub lupă fenomenul bullying-ului, cu toate implicațiile sale – izolarea socială, suicidul, consilierea psihologică și dificultatea prevenirii lui în acest thriller întunecat, excelent construit.” – Library Journal
Yrsa Sigurdardóttir a debutat în literatura polițistă în 2005, cu Ultimul ritual, romanul ce deschide celebra serie care o are ca protagonistă pe avocata Thóra Gudmundsdóttir. Suflete damnate, al doilea volum din serie, a fost nominalizat la Shamus Award în 2010. În 2011, Îmi amintesc de tine a primit Icelandic Crime Fiction Award, iar în 2015 Tăcerea mării a câștigat Premiul Petrona pentru cel mai bun roman polițist scandinav. Cărțile Yrsei Sigurdardóttir au fost traduse în peste 30 de limbi.
De aceeași autoare, la Editura Trei au mai apărut: Suflete damnate, Zile întunecate, Cenușă și pulbere, Îmi amintesc de tine, Renegații, precum și primele două volume din seria Freyja și Huldar: Moștenirea și Răfuiala.
Omul cavernelor, volum din seria Inspector William Wisting, este un roman polițist inteligent construit, care suprapune o procedură polițienească minuțioasă peste “flagelul” lumii moderne — singurătatea —, Jørn Lier Horst întrebându-se „la ce ne folosește să avem toate bogățiile din lume dacă nu ne mai deranjăm unul pe altul”. Scriitura elegantă şi detaliată, personajele complexe din punct de vedere moral și un ton filosofic profund contemplativ fac din Omul cavernelor unul dintre cele mai bune romane crime scandinave.
Foarte aproape de locuinţa lui Wisting, un bărbat este găsit mort în propria-i casă. Legiştii estimează că zace fără suflare în faţa televizorului de patru luni, iar poliţia nu are motive să creadă că ar fi o moarte suspectă. Cazul nu primeşte atenţie din partea presei, doar Line, fiica jurnalistă a lui Wisting, hotărăşte să-i dedice un articol. În timp ce ea se documentează, poliţiştii găsesc într-un luminiş cadavrul unui alt bărbat, iar ceea ce se descoperă asupra lui declanşează una dintre cele mai ample operaţiuni de căutare din istoria poliţiei norvegiene. Însă, pentru succesul operaţiunii, este esenţial ca presa să nu afle nimic despre această descoperire extrem de neobişnuită.
“Un roman alert, excelent construit.” – The Sunday Times
„O intrigă plină de suspans, care îi va lua prin surprindere până şi pe cei mai mari fani ai genului.” – Financial Times
„Horst e unul dintre cei mai buni autori nordici de literatură poliţistă.” – The Times
Jørn Lier Horst a intrat în elita autorilor scandinavi de literatură crime gratie romanelor din seria Inspectorului William Wisting, care au fost traduse în peste 30 de limbi şi au înregistrat vânzări de peste un milion de exemplare în întreaga lume. Lucrând ca șef de investigații în poliţia norvegiană înainte să se dedice complet scrisului, Horst propune o rețetă literară originală, care îmbină realismul, suspansul şi problematica socială. Pe lângă romanele pentru adulți, Horst a scris şi două serii pentru copii, Agenţia de detectivi nr. 2 și Clue.
La Editura Trei, de același autor, au apărut Casa de vacanță (distins cu Premiul librarilor norvegieni) şi Câinii de vânătoare (The Riverton Prize, The Glass Key Award), aceste două romane stând la baza serialului norvegian Wisting, cu Sven Nordin şi Carrie-Anne Moss în rolurile principale.