din Europa Centrala (aces), editia 2013-2014
La sfârșitul săptămânii trecute, Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din București şi Școala Gimnazială „Sfântul Apostol Andrei” din Buzău au fost premiate în cadrul Academiei Şcolilor din Europa Centrală pentru proiectele "Cu cât mai mulți, cu atât mai bine”, respectiv „Râzi cu mine, nu de mine”. Din cele 105 școli participante la ediţia aces 2013-2014, care a avut ca temă „Eu și ceilalți. Să descoperim diversitatea din jurul nostru”, juriul internaţional de experţi a premiat cele mai inovatoare cinci proiecte, iar la două dintre acestea au contribuit și școli din România.
Academia Şcolilor din Europa Centrală este una dintre cele mai mari reţele internaţionale de şcoli din lume, având 15 ţări partenere. La ediția 2013-2014 a competiției au participat 22 de școli din România, care au primit finanțare pentru a dezvolta proiecte educaționale în parteneriat cu alte școali din regiune.
Dezvoltat în parteneriat cu NOVA International Schools din Skopje, Macedonia, proiectul Colegiului Național „Gheorghe Șincai” intitulat “Cu cât mai mulți, cu atât mai bine” a pornit de la premisa că “a încerca să-i cunoști pe cei din jurul tău poate fi primul pas în a vedea diversitatea ca fiind o oportunitate și nu o amenințare”. În cadrul proiectului elevii celor două școli partenere, împreună cu profesorii lor au pus în scenă o piesă de teatru care a ilustrat viața oamenilor din diferite grupuri din comunitate și dificultățile cu care aceștia se confruntă. Investigând și analizând stereotipurile legate de oamenii care sunt diferiți față de ei, elevii au reușit să scrie un scenariu, să creeze personajele și să le interpreteze pe scenă, atât la București, cât și la Skopje.
Cel de-al doilea proiect câștigător din România „Râzi cu mine, nu de mine” a fost dezvoltat de Școala Gimnazială Sfântul Apostol Andrei din Buzău împreună cu Școala Osnovna Šola Vransko-Tabor din Vransko, Slovenia. Printr-o serie de activități în care au implicat persoane marginalizate din comunitate, elevii au reușit să atragă atenția asupra discriminării și excluziunii sociale și au propus soluții pentru rezolvarea acestor probleme și promovarea incluziunii sociale. La baza proiectului a stat ideea exprimării modului de a gândi prin intermediul liricii, al artei și al publicității sociale cu scopul promovării dialogului intercultural. Astfel, elevii au participat la un concurs de poezie pe tema diversității, la seminarii publice în care au fost explorate și dezbătute mai multe aspecte ale acestei teme și au creat postere publicitare pentru promovarea incluziunii sociale. Juriul a considerat acest proiect ca fiind o dovadă excelentă a faptului că elevii pot contribui semnificativ la bunăstarea semenilor lor atât în școală, cât și în societate.
Evenimentul aces din Senec sub Patronajul Consiliului Europei
În perioada 1- 4 aprilie aproape 300 de studenți și profesori, reprezentanți ai ministerelor educației, precum şi experţi în educaţie din 15 ţări diferite s-au reunit la Senec, Slovacia, la ceremonia de închidere a Academiei Şcolilor din Europa Centrală, ediţia 2013-2014. Printre acestia s-a aflat si o delegație de elevi și profesori din România. Pentru prima dată, evenimentul aces s-a desfășurat sub auspiciile Secretarului General al Consiliului Europei, domnul Thorbjørn Jagland. La această întâlnire reprezentanţii şcolilor au prezentat rezultatele proiectelor lor dezvoltate în parteneriat şi au făcut schimb de experinţă cu reprezentanţii celorlalte şcoli participante. Pe parcursul celor patru zile elevii au luat parte la ateliere de lucru în cadrul carora li s-au prezentat metode alternative de învățare și predare precum și instrumente utile menite să le dezvolte spiritul civic și care să îi ajute să facă față problemelor de diversitate din școală și comunitate.