si piesa de teatru tv „Unde-i revolverul?”
Rezistenţa prin cultură, marţi, ora 21.30
Emisiunea Rezistenţa prin cultură, prezentată de istoricul Stejărel Olaru, debutează mâine seară, cu episodul „Lucian Blaga – La cumpăna vremurilor”, semnat de realizatorul Vasile Alecu.
Moderatorul va avea de fiecare dată câte un invitat în studio. Stejărel Olaru va discuta despre Lucian Blaga împreună cu primul invitat, criticul Alex Ştefănescu . În fiecare episod al emisiunii vor fi difuzate documentare despre drama prin care a trecut cultura română sub regimul totalitar.
Teatrul pentru toţi – "Unde-i revolverul?", marţi, 12 octombrie, ora 22.30
După mai bine de 10 ani, Televiziunea Română reia tradiţia difuzării teatrului tv. Sub titlul Omagiu Actorului, vor fi programate piese filmate în această vară în platourile de televiziune, dar şi reprezentaţii din arhiva de aur a TVR.
Prima reprezentaţie a proiectului Teatrul pentru toţi, produs de Ruxandra Ţuchel şi Zoe Bălan va fi o premieră: “Unde-i revolverul?” de Georgy Gabor, în traducerea lui Zeno Fodor, pe muzica lui Nicu Alifantis. Regia este semnată de Mircea Cornişteanu, iar distribuţia îi include pe Horaţiu Mălăele, Valer Dela Keza, Sorin Leoveanu, Angel Rababoc.