Lanţul francez de brutării Paul continuă extinderea şi în 2015, cu două noi unități deschise în centrul comercial Mega Mall de lângă National Arena Bucureşti.
Paul anunţă inaugurarea celei de-a opta brutării, care se află la parter, la intrarea principală a centrului comercial, şi a celei de-a cincea locaţii de tip chariot, la etajul doi, în zona food court.
Astfel, lanţul de brutării Paul ajunge să deţină în România un total de 13 unităţi: 12 în Bucureşti şi una în Ploieşti.
„Odată cu deschiderea celor două noi unități Paul facem un pas înainte în atingerea unui obiectiv foarte important pentru noi: să avem câte o brutărie în fiecare zonă geografică a Bucureştiului şi în principalele puncte de atracţie, pentru a oferi cât mai multor oameni gustul special al preparatelor franțuzești şi acel „Art de vivre à la française” caracteristic brutăriilor Paul. Investiţia totală în aceste două locaţii este de aproximativ 500.000 de Euro, iar un număr de 25 de angajaţi vor deservi clienţii zilnic cu produse savuroase de înaltă calitate”, a declarat Monica Eftimie, Chief Marketing Officer, Paul România.
Brutăria Paul de la parter are o suprafaţă totală de peste 230 metri pătraţi împreună cu terasa exterioară, iar cea de la food court are o suprafaţă totală de 23 metri pătraţi. În total, cele două locaţii au o capacitate de aproximativ 90 de locuri.
La fel ca în toate brutăriile Paul, şi la Mega Mall, clienţii vor găsi o gamă diversificată de produse pentru toate gusturile, preparate după reţete tradiţionale franţuzeşti, cu ingrediente atent selecţionate. Din meniu fac parte produse de viennoiserie, oferte pentru micul dejun, prânz, gustări uşoare, deserturi franţuzeşti precum macarons, eclere cu vanilie, ciocolată şi cafea, Moelleuex aux Chocolat, Tartelettes şi alte delicii şi o gamă diversificată de pâini, produsul emblematic al Paul.
Cele două locaţii îşi vor deschide uşile pe 14 mai 2015, odată cu inaugurarea centrului comercial Mega Mall situat pe Bulevardul Pierre de Coubertin, nr. 3-5, Sector 2.
Mai multe informaţii despre produsele Paul, oferte şi produse găsiţi pe paginile de Facebook şi Instagram ale Paul România.