iau startul in culorile "Michel Vaillant"
Două modele BMW Z4 GT3 care vor participa la cursa de 24 de ore de la Spa-Francorchamps (Belgia), pe 25-26 iulie, vor ieşi în evidenţă ca urmare a designurilor extraordinare. Acest lucru este cât se poate de adevărat pentru echipajul BMW "Dream Team", cu Alessandro Zanardi (Italia), Timo Glock (Germania) şi Bruno Spengler (Canada). Maşina va beneficia de un design în stilul benzilor desenate, ca un omagiu adus celebrei serii de benzi desenate belgiene despre pilotul de curse "Michel Vaillant". Mai mult, designul unuia dintre cele trei BMW Z4 GT3 înscrise de BMW Sports Trophy Team Marc VDS în cursa de casă va sensibiliza audienţa cu privire la "Belgian Foundation against Cancer", o organizaţie caritabilă pentru care participă echipa belgiană.
"Prioritatea noastră la orice cursă este să atragem atenţia prin succesul nostru în plan sportiv – şi suntem încrezători că ne aflăm în poziţia de a reuşit acest lucru la cursa de 24 de ore de Spa-Francorchamps", a declarat directorul BMW Motorsport, Jens Marquardt. "Cu toate acestea, dacă avem ocazia de a mulţumii fanilor printr-un design special al maşinii, suntem foarte fericiţi să profităm de ea. Poveştile eroului comic «Michel Vaillant» sunt binecunoscute şi în afara graniţelor Belgiei. Cred că acest design este foarte potrivit cu extraordinarul nostru proiect, alături de Alex Zanardi, Timo Glock şi Bruno Spengler. Sunt încântat că BMW Sports Trophy Team Marc VDS contribuie şi ea la o cauză bună cu un design special."
Capota modelului BMW Z4 GT3 va fi împodobită cu portretele celor trei piloţi BMW – Zanardi, Glock şi Spengler -, în timp ce onomatopeea "Vrooaaw" este inscripţionată pe părţile laterale ale maşinii. Astfel, maşina aminteşte de "Michel Vaillant", ale cărui aventuri fictive de pilot de curse au bucurat, cu începere din 1957, numeroşi fani din lumea întreagă. Benzile desenate au apărut în revista umoristică "Tintin" şi sunt în tradiţia faimoaselor poveşti "Tim & Struppi". Chiar şi în prezent sunt publicate noi aventuri "Michel Vaillant".
"Cred că sunt puţini piloţi care nu au citit poveştile «Michel Vaillant» când erau copii şi visau la propriile cariere măreţe ca piloţi de curse", a spus Glock. "Când eşti tânăr, ai nevoie de eroi, iar «Michel Vaillant» a fost un erou de acest gen", a adăugat Spengler. "Sunt foarte mândru de acest design."
Modelul special BMW Z4 GT3 ce aparţine BMW Sports Trophy Team Marc VDS va concura cu mănuşi de box pe caroserie. Sub sloganul "Marc VDS & Friends Racing Against Cancer", o serie de legende ale motorsportului belgian se vor afla la volanul maşinii. În cockpit vor urca Eric van de Poele (Belgia) – campionul DTM în 1987, cu un BMW M3 -, Jean-Michel Martin (Belgia) – multiplu câştigător al cursei de 24 de ore de la Spa-Francorchamps şi tatăl lui Maxime Martin (Belgia), pilot BMW în DTM -, Marc Duez (Belgia) – un alt câştigător al cursei de 24 de ore de la Spa-Francorchamps alături de BMW – şi Pascal Witmeur (Belgia) – vechi prieten al echipei Marc VDS Racing. Cei patru nu vor participa la toată cursa: fiecare va pilota 24 de minute pentru a atrage atenţia asupra luptei împotriva cancerului şi, în acelaşi timp, să strângă o sumă cât mai mare din donaţii.
"Nu vor pilota pe parcursul întregii curse, pentru că vrem să menţinem costurile de funcţionare la un nivel minim posibil", a spus directorul echipei, Bas Leinders (Belgia). "Acest lucru ne va permite să strângem mai mulţi bani pentru Fundaţia Belgiană Împotriva Cancerului. Până la urmă, acesta este ţelul proiectului."
Pe lângă cele două maşini cu designuri atractive, BMW Motorsport va concura cu un contingent numeros, care va cuprinde alte nouă BMW Z4 GT3.