Unul dintre cei mai renumiți comici români, Doru Octavian Dumitru, vine vineri, 3 ianuarie, de la ora 22.30, la iComedy, într-o ediție specială dedicată Noului An.
“Eu nu sunt coprezentator. Sunt contraprezentator şi, în general, contra prezentatorilor”, a ținut el să-i precizeze lui Mikey Hash, colegul său de pupitru, la începutul emisiunii, specificând foarte clar că nu-i plac… prezentatorii.
Cu toate astea, cei doi s-au înțeles bine pe platourile de filmare, chiar dacă Doru nu s-a putut abține să-l mai “ciupească” pe mult mai tânărul său coleg de prezentare, pe diverse subiecte. Cum ar fi, de exemplu, greutatea lui Mikey. “După cum arăţi, pe tine nu te prea plac caloriile”, i-a spus, la un moment dat.
În ceea ce-l privește pe Mikey, el spune că lucrul alături de Doru Octavian Dumitru a fost „o experiență constructivă pentru toți”.
Dacă a fost sau nu chimie între Mikey Hash și Doru Octavian Dumitru, după cum s-a exprimat chiar invitatul special al emisiunii, vedeți vineri, 3 ianuarie, de la ora 22.30, în ultima ediție iComedy a acestui sezon.