Dorință

Bine ați venit în Veneția anului 1750 și în lumea artelor.

Mathias Enard vă invită să descoperiți Veneția din perspective diferite: aceea a Maestrului (gravor de peisaje), a ucenicului său, a unor nobili care se întâlnesc la evenimente speciale.

„Veneția e crudă, otrăvitoare, plină de conspirații și de vrăjitorii (…), Veneția flautului și a pumnalului, a plăcerii și a puterii.” (p. 43)

„Veneția e o vrăjitoare minunată, o otravă dulce, un flaut mortal, patria minciunilor și a comerțului, a stafidelor din Corfu, a mătăsurilor, a pieței Rialto, a corăbiilor care pot fi văyute descărcând pe Riva, a palatelor și a bogățiilor, a mirodeniilor, a soldaților, a teritoriilor îndepărtate, a intrigilor, a plânsetelor; Veneția teatrului, a picturii, a muzicii și pericolului, a măștilor și capelor; Veneția condotierilor și a vămii. Veneția erotică și religioasă, deschisă și închisă, secretă și puternică, stăpână a mărilor, a galerelor și a caravelelor.” (p. 59)

Orașul este înfățișat așadar dintr-o sumedenie de perspective, iar povestea adaugă noi nuanțe și informații despre Veneția.

Amerigo i-a solicitat Maestrului un tablou. Baza o face Antonio, ucenicul artistului gravor. Într-o zi, Amerigo vine la atelier însoțit de Camilla, o tânără care îl cucerește deîndată pe Antonio.

Prin intermediul Camillei, descoperim și un instrument muzical, dar și o poveste interesantă despre cum creșteau anumite persoane în acea vreme și cum era viața în acel loc.

Vă las pe voi să aflați însă toate detaliile.

Dorință este un roman plin de lirism – ca o pictură în care fiecare detaliu este atent lucrat, ca o piesă muzicală în care ritmul variază și cu fiecare notă publicul este vrăjit, incapabil să se ridice de pe scaune până la finalul piesei.