După succesul uriaș înregistrat în concertul susținut pe 1 martie, la Sala Palatului din București, Ciocârlia românească, Doina de jale, sârbele și horele românești au răsunat, sub ropotele de aplauze ale spectatorilor, în urmă cu câteva zile, la sala Auditorium Conciliazione din Roma. Sunetul naiului românesc a mângâiat cu dor și cu blândețe inimile românilor și ale italienilor care au asistat la concertul maestrului Gheorghe Zamfir, susținut, și de această dată, cu casa închisă.
Oficialități locale, vedete ale televiziunii italiene ca Paolo Bonolis, cunoscut prezentator și realizator de emisiuni TV, împreună cu Excelența Sa, Domnul Ambasador al României în Italia și Malta, George Bologan, s-au bucurat de concert la unison cu publicul entuziast.
Gheorghe Zamfir, artistul ambasador al cântecului și poeziei populare românești a oferit auditoriului un concert emoționant. Timp de două ore, muzica interpretată de Gheorghe Zamfir a copleșit și a captat atenția tuturor celor prezenți.
Timp de două ore, muzica românească a tronat la Roma: spectatorii au plâns, au râs, au scandat numele Maestrului. Roma a fost pentru o seară, România. Emoțiile sublime, îmbrățișările, florile și fotografiile au completat atmosfera unei seri magice, de neuitat.
În aceleași aplauze fulminante și lacrimi, românii au rezonat cu îndemnul adresat de Gheorghe Zamfir, la finalul concertului: „Veniți acasă, oameni buni, veniți în România!” […] „Dumnezeu să vă ajute!”.
Secvențe din concert:
Seara de 4 martie a fost fără îndoială o seară de suflet și cuget românesc.
De aceeași experiență vor avea parte admiratorii marelui artist din Israel. Până la sfârșitul lunii martie, maestrul Gheorghe Zamfir își va continua turneul internațional cu alte 5 reprezentații susținute în diferite orașe din Israel, urmând a poposi pentru un concert în Polonia.