Şi în această toamnă, ECCO vrea să facă diferenţa şi alături de Fundaţia Principesa Margareta a României va desfăşoară în perioada 22 august – 16 septembrie 2018 campania “Back to school 2018” în cadrul căreia se vor colecta şi distribui rechizite şcolare pentru a ajuta ca şi copiii cu posibilităţi financiare reduse să nu abandoneze şcoala şi să ducă la bun sfârşit anul şcolar 2018/2019.
În România, unul din cinci copii abandonează şcoala din cauza sărăciei şi a condiţiilor precare de trai, iar fără educaţie ei nu au nici o şansă la o viaţă mai bună, 18,5% din populaţia ţării noastre cu vârsta preşcolară şi şcolară nu face parte din sistemul naţional de educaţie. Potrivit statisticilor, 1,5% dintre elevii din învăţământul primar şi gimnazial renunţă la şcoală, în vreme ce 7,9% dintre persoanele înscrise în instituţiile postliceale părăsesc sistemul educaţional.
În toate ţările unde îşi desfăşoară activitatea, ECCO se implică activ în comunităţile din care face parte. În România, brandul are o tradiţie de peste patru ani în colaborarea cu diverse organizaţii în campanii sociale. Pentru ECCO, colaborarea cu Fundaţia Principesa Margareta a României reprezintă o ocazie excelentă de a explora una dintre valorile de bază ale brandului – grija pentru copiii care au un start anevoios în viaţă.
În plus, ECCO îi va răsplăti pe toţi cei care vor dona rechizite cu o reducere de 20% la încălţămintea pentru copii. Pentru a beneficia de această promoţie se acceptă donaţii în rechizite şcolare utile copiilor de tipul creioane, carioci, acuarele, caiete. Se acceptă şi penarul sau ghiozdanul folosit, dar curat şi îngrijit.
Rechizitele adunate vor fi distribuite de către Fundaţia Principesa Margareta a României beneficiarilor programului Fondul Special pentru Copii defavorizaţi cu rezultate bune la şcoală. Anul trecut rechizitele donate au ajuns la 97 de copii din Bucureşti, Ilfov, Călăraşi, Giurgiu, Neamţ, Teleorman, Bistriţa, Dâmboviţa şi Bacău.
Anul acesta ne propunem să ajungem la peste 600 de copii proveniţi din centre de tip after school din Bucureşti, Ilfov, Ialomiţa, Constanţa, Călăraşi, Giurgiu, Neamţ, Teleorman, Bistriţa, Maramureş, Alba, Sălaj, Bihor, Dâmboviţa şi Argeş.
Cu o simplă donaţie de rechizite putem cu toţii ajuta copiii aflaţi în contexte sociale precare, cu venituri reduse, lăsaţi în îngrijirea rudelor, cu părinţi bolnavi sau din familii care au în îngrijire mulţi copii sau persoane cu handicap sever, din familii monoparentale, neglijaţi sau cu stare de sănătate în risc de a se deteriora. În schimbul fiecărei donaţii, veţi primi în schimb multe zâmbete şi voie bună din partea copiilor bucuroşi că pot păşi plini de speranţă în noul an şcolar.
Donează pentru şansa lor la educaţie!