Doncafe lansează o nouă etapă în comunicarea de brand, printr-o campanie adresată femeilor din România. Momentul tău Doncafe este o invitație la introspecție și un mesaj de susținere pentru cele mai puternice caractere din viața noastră, fie ele colege, mame, soții sau prietene.
Doncafe, parte a grupului Strauss România, lansează o nouă etapă în comunicarea de brand și marchează o evoluție firească a mărcii și a mesajului său.
Trăim un moment în care rolul femeii în societate și familie este în continuă transformare. Asistăm la o tranziție de la femeia care trebuie să-și dedice timpul familiei, la femeia care alege să fie alături de cei dragi.
Dacă până acum momentele de respiro veneau după milioane de alte momente pe care femeile le ofereau celorlalți, campania Doncafe își propune să ducă lucrurile la următorul nivel. Este o evoluție firească, inspirată din studiile și trendurile ultimilor ani.
Doncafe s-a remarcat de-a lungul timpului prin recunoașterea meritelor femeilor din România, iar, prin lansarea noii campanii, își reafirmă misiunea de a le încuraja să își exploreze ambițiile și interesele personale. Dincolo de rolurile clasice de mame, fiice, soții, colege sau prietene, Doncafe își propune să ”trezească” femeile și să le încurajeze să depășească stereotipurile impuse de societate.
Campania Doncafe este o inițiativă care își propune să inspire și să încurajeze femeile să se afirme fără îngrădiri de ordin cultural și social, oferindu-le în același timp, un moment de relaxare și introspecție, la o ceașcă de cafea.
Campania va fi comunicată printr-un mix de canale care va include TV, digital, precum și activări de PR și social media. Lansarea va avea loc prin intermediul unui TVC – manifest, care spune povestea femeii din perspectiva etapelor importante prin care trece, din momentul în care s-a oprit să mai facă lucrurile pe care i le-au dictat alții și și-a ascultat propriile dorințe.