Copiii din România au, de acum, o șansă în plus pentru o mai bună educație, pentru că vor beneficia de o investiție record. Kaufland a donat 230.000 euro pentru programele educaționale susținute de Organizația Salvați Copiii, prin achiziția a cinci brazi în cadrul Festivalului Brazilor de Craciun, eveniment anual caritabil. Fondurile colectate în cadrul Festivalului Brazilor de Crăciun sprijină programele educaționale în beneficiul copiilor defavorizați, derulate de Salvați Copiii România prin centrele sale educaționale deschise în majoritatea regiunilor țării.
Parteneriatul dintre Organizația Salvații Copiii și Kaufland România a împlinit 8 ani, compania fiind, anul acesta, sponsor Platinum al festivalului. În cadrul ediției din 2018, Kaufland România a atins un nou record al sumei donate de o singură companie, până acum, la Festivalul Brazilor de Crăciun: 230.000 de euro este suma direcționată pentru consolidarea viitorului copiilor și în schimbul căreia a achiziționat cinci brazi.
În semn de susținere a educației, unul dintre brazi, în valoare de 40.000 euro, a fost donat de Kaufland România Academiei de Studii Economice din București.
Bradul reinterpretează o carte deschisă, este intitulat „Lăsați copiii să râdă” și a fost înscris în licitație de WizzDesign și Iulia Totoianu, cu sprijinul Libris.ro. Creația reprezintă un compendiu de fragmente de viață transcrise textual, semnate de 100 dintre marile nume ale literaturii române contemporane, și care a fost transformat într-un brad creativ de Crăciun.
,,Educația este fundamentală formării unor comunități puternic dezvoltate. De aceea, susținerea educației stă la baza direcțiilor strategice de investiții comunitare ale Kaufland. Ne-am luat angajamentul de a susține pe termen lung accesul la educație prin diverse proiecte, implicarea în Festivalul Brazilor de Crăciun fiind unul dintre acestea. Este o mare bucurie pentru noi să știm că sunt copii care merg la școală și ca urmare a implicării Kaufland”, a declarat Katharina Scheidereiter, Manager CSR, Kaufland România.
De asemenea, Kaufland România a ales să ofere bradul „În Suflet”, realizat de Dhaniel Nora, partenerului de tradiție Fundația HOSPICE „Casa Speranței” pentru complexul socio-medical Copăceni dedicat copiilor cu boli limitatoare de viață.