Samusocial din România vă invită marţi, 20 decembrie, la ora 11.00, la Hotel Golden Tulip*, sala George Enescu, etaj 1, să participaţi la conferinţa de presă în cadrul căreia Samusocial va primi o donaţie importantă în bani pentru buna derulare a activităţii de reinserţie socio-profesională a persoanelor adulte fără adăpost din Bucureşti.
Donaţia vine din partea organizaţiei olandeze Altrech, care a desfăşurat o campanie de colectare de bani în rândul locuitorilor oraşului Utrech pentru cei aproximativ 5.000 de adulţi ai străzii din Capitală. Banii vor fi direcţionaţi către toate activităţile necesare derulării corecte şi complete a procesului de reinserţie socio-profesională.
Din luna Mai 2011, Samusocial din România a reuşit să integreze pe piaţa reală a muncii 60 de persoane fără adăpost prin proiectele de inserţie socio-profesională – Atelierul Ocupaţional şi Atelierul de reinserţie socio-profesională.