• 72 de biciclete şi 10 excursii în Zürich, Viena sau Amsterdam
Reţeaua de farmacii DONA a lansat, pe 21 iunie, campania de vară „Sfaturi bune, premii pe măsură”, prin care pacienţii fideli pot câştiga zilnic câte o bicicletă sau săptămânal călătorii în Elveţia, Austria sau Olanda. Campania, care se va derula până pe 31 august 2014, va fi susţinută printr-o amplă promovare în mediile TV, radio şi online. Regulamentul campaniei şi alte detalii sunt disponibile pe www.farmaciiledona.ro şi pe pagina de Facebook.
„Unul dintre motivele principale pentru care oamenii aleg serviciile noastre sunt recomandările personalizate pe care le primesc de la farmaciştii DONA, în plus faţă de gama extinsă de produse, preţurile bune şi serviciile medicale gratuite pe care le asigurăm. Vara aceasta vrem să îi răsplătim pacienţii fideli cu premii pe măsură. În plus, îi aşteptăm în farmaciile noastre cu oferte speciale la produsele de protecţie solară şi nu numai”, a declarat Radu Dumitrescu, Director de Marketing DONA.
Valoarea totală a premiilor este de 158.000 lei (TVA inclus). Pacienţii fideli pot câştiga zilnic, printr-un sistem de tragere la sorţi computerizată, una dintre cele 72 de biciclete – 36 biciclete de oraş, Elops 300 sau 36 biciclete Rockrider, RR340 C2. De asemenea, săptămânal se va extrage câte un câştigător al celor 10 călătorii, la alegere, în Zürich, Viena sau Amsterdam. Vor fi acoperite cheltuielile de transport cu avionul, transport aeroport-hotel, cazare, mic dejun şi cină, turul oraşului şi asigurarea de sănătate, pentru două persoane.
La campanie poate participa orice persoană fizică cu vârsta de minimum 18 ani împliniţi până la data începerii campaniei şi cu domiciliul stabil în România. Persoanele care doresc să participe trebuie să deţină şi să folosească unul dintre Cardurile de Fidelitate (DONA, DONA Copilul Meu sau DONA Diabet) în perioada campaniei.
Campania este semnată de Publicis România.
"Promoția continuă promisiunea DONA din campania de imagine, aceea de a fi cât mai aproape de consumatori și de a le asculta nevoile. Am mizat pe naturalețea relației dintre farmacist și client, construind o poveste în care emoția întâlnește profesionalismul", a detaliat Adina Albu, Account Director Publicis România.