DOMO trece graniţa şi deschide în Bulgaria, primul sãu magazin de electronice, electrocasnice şi IT&C. DOMO devine astfel primul retailer din categoria sa, care face acest pas important şi se transformã într-un brand multinaţional.
“Brandul DOMO este pregãtit sã treacã graniţa României. Viziunea şi valorile companiei, marca pe care o construim zi de zi, experienţa noastrã de peste 10 ani în retail, puterea financiarã şi nu în ultimul rând determinarea pe care o avem, sunt elemente care dau consistenţã proiectelor de expansiune şi ne asigurã continuitatea succesului şi dincolo de graniţele ţãrii”, declarã Lorand Szarvadi, CEO DOMO.
Primul magazin DOMO din Bulgaria se deschide la Plovdiv, în clãdirea primului hypermarket Kaufland din ţara vecinã. Noul magazin DOMO are 500 mp şi îşi propune sã atragã cât mai multe segmente de consumatori, de vârste şi cu dorinţe diferite şi sã le ofere o experienţã de cumpãrare pozitivã, prin gama de produse, oferte, preţuri şi servicii. Într-o piaţã provocatoare DOMO va implementa un concept de retail modern, şi va aduce o patã de culoare în peisajul retailului de electrocasnice şi electronice din Bulgaria. Investiţia în magazinul DOMO din Plovdiv se ridicã la aproximativ 200.000 de euro. Urmãtoarele douã magazine Domo în Bulgaria se vor deschide la Sofia şi Haskovo în luna mai, iar pânã la sfârşitul anului sunt programate alte 6 deschideri.
„Suntem mândri cã partenerul nostru Kaufland a ales sã colaboreze cu Domo şi în Bulgaria, în loc sã atragã un retailer local din domeniu. E o recunoaştere a parteneriatului de succes pe care l-am dezvoltat în România, a bunelor relaţii bazate pe transparenţã, deschidere, flexibilitate, dar şi a performanţelor remarcabile obţinute de ambele pãrţi în acest parteneriat”, a mai spus Lorand Szarvadi.
DOMO este dupã cifra de afaceri al doilea retailer specializat în electrocasnice, electronice, IT&C , cu o reţea naţionalã formatã din 110 magazine ce însumeazã cca 40.000 de metri pãtraţi şi peste 1200 angajaţi. DOMO Bulgaria are un magazin de 500 mp şi 25 angajaţi.
{mosloadposition user10}