DOL.ro – cel mai mare magazin media online din Romania anunta demararea unui proiect amplu de dezvoltare web, o imbunatatire atat din punct de vedere grafic cat si ca functionalitati pentru clienti. Pentru a indeplini cerintele complexe, DOL.ro a ales Sistec-Sbsol – divizia de Solutii IT a Grupului RTC.
In urma dezvoltarilor tehnice, DOL.ro va face posibila descarcarea melodiilor in format mp3, a trailer-elor pentru filme si a prezentarilor de carte in format pdf. Tot in beneficiul vizitatorilor, DOL.ro va pune la dispozitie un modul de comparare a produselor pentru a ajuta clientul sa isi gaseasca mai rapid produsul care corespunde cel mai bine dorintelor sale. Rapiditatea efectuarii comenzilor va fi si ea imbunatatita prin varianta ”comanda cu un singur click”, de realizare a tranzactiilor, in perfecta siguranta a datelor, ca si pana acum.
Noul www.DOL.ro va fi activ pana cel tarziu la sfarsitul lunii Octombrie. Implementarea se va face in paralel cu evolutia actuala a site-ului in asa fel incat dezvoltarea sa nu afecteze calitatea serviciilor prezente. Proiectul isi propune sa refaca imaginea DOL.ro aducand un plus de dinamism printr-un nou design si o imbunatatire a functionalitatilor printr-o structura extinsa. In momentul de fata , www.DOL.ro intermediaza peste 1 500 de comenzi pe saptamana si a anuntat peste 141.000 de comenzi online de carte, muzica, film, jocuri, IT&C si birotica papetarie pana acum.
“Este o provocare pentru noi sa ne pastram an de an pozitia de lider pe segmentul de piata pe care activam. Lansarea noului DOL reflecta eforturile noastre continue de a oferi clientilor cele mai bune produse si servicii. Suntem siguri ca, odata cu relansarea DOL, mai modern, atractiv si eficient, vom veni in intampinarea cerintelor din ce in ce mai exigente ale clientilor online. Ne asteptam la o crestere a comenzilor cu cel putin 25% dupa implementarea noii platforme dezvoltate de Sistec-SBsol”, a declarat Alexandru Stoica, Administrator DivertaOnline (DOL.ro).
Din punct de vedere tehnic, noua versiune DOL.ro este mult superioara celei anterioare si va beneficia de o viteza mai mare in procesarea si afisarea informatiilor, raportata la un volum de informatii considerabil mai mare. In acelasi timp, DOL.ro va putea fi accesat, simultan de un numar mult mai mare de utilizatori, fara riscuri de suprasolicitare.
{mosloadposition user10}