Noi tensiuni au luat amploare la Ferma Vedetelor. Subiectul adus în discuție de Vica sâmbătă la duel, conform căruia unii concurenți ar primi pachete de acasă, a fost redeschis la masă și dezbătut împreună cu Iulia Vântur. De data aceasta, Doinița, care a fost aleasă fermierul săptămânii, a greșit furând o sticlă de suc din pădure.
Ferma Vedetelor a fost urmărită, în intervalul de difuzare 20:31 – 22:19, de peste 2.1 milioane de români, iar în minutul de aur, de la 20:58, peste 2.6 milioane de persoane priveau peripețiile fermierilor. La nivelul publicului comercial, cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 de ani, PRO TV a condus topul audiențelor cu 11.3 puncte de rating și 25.1% share, în timp ce televiziunea situată pe locul doi a obținut 5.6 puncte de rating și 12.5% share.
Duminică dimineața, concurenții au avut parte de o surpriză extraordinară pe care o așteptau de când au intrat în casă: capra Cerasela a fătat doi iezi. Cristina și Vica au moșit, Corina a înlăturat placenta, iar Doinița a adus fân curat. Cei doi iezi au fost botezați Ludovik William Ghiocel și Elizabeth Katherine Zambilica.
Răvașul surpriză i-a provocat pe fermieri la un joc de volei, iar echipele s-au împărțit în băieți contra fete. Câștigătoare au ieșit fetele, iar premiul a fost pește pentru duminica Floriilor. Negustorul i-a vizitat și el după o lungă perioadă de timp și i-a avertizat încă de la început să nu cumva să se întâmple ca data trecută, când au furat tot ce au putut. Negocierile au decurs excelent, fermierii au avut parte de o degustare, iar la final au reușit să cumpere toate produsele în schimbul unei sume modice și a unui program artistic.
Nea Rață a venit, ca de obicei, la început de săptămână, însă de această dată fără provizii. În schimb, le-a adus plante pentru a face un gard, materiale necesare construirii unui ogor pentru animale, scânduri pentru a delimita alei în curte, var și ingrediente pentru a face săpun.
Ziua de luni a fost una încărcată de tensiune, iar noi subiecte de ceartă au ieșit la suprafață. În timp ce făcea curat în casă, Vica a descoperit o sticlă de suc la Doinița în cameră. Acest lucru a făcut-o să spună printre lacrimi: “Eu vreau să plec acasă! Vreau și eu să vorbesc cu copilul. Vreau și eu să am poze de acasă!”.
Grupurile care s-au format în casă au fost evidențiate foarte clar ieri: Vica, Cristina, Dan și Corina pe de-o parte, iar pe de altă parte Ionuț, Augustin, Doinița și Dima. În timp ce dezbăteau subiectul sticlei de suc în bucătărie, Cristina i-a zis Vicăi: “Îți dai seama că acum o arde pe victima? Foarte bine, îmi plac victimele! Abia aștept să le dau una în cap!”.
Iulia Vântur a venit să le citească concurenților scrisoarea de la Lucian, iar voturile lor pentru fermierul săptămânii s-au îndreptat către Doinița, aceasta fiind și cea aleasă de Lucian. Iulia a profitat că sunt cu toții la masă și a redeschis subiectul pachetelor cu produse interzise dezbătut sâmbătă la duel.
Doinița a recunoscut că a furat o sticlă de suc din pădure și și-a asumat acest lucru: “Este treaba și este pedeapsa mea, până la urmă! Una peste alta, am luat două guri de suc în casă, după care m-am dus și am aruncat sticla!”.
De aici, lucrurile au luat amploare și s-a aflat că Vica a adus produse interzise în fermă când s-a întors de la spital, precum cafea, ciocolată sau suc, pe care le-a împărțit cu colegii ei. Vica nu și-a asumat reponsabilitatea pentru faptele comise și nu a contat că ea a fost prima care a făcut un lucru interzis la niște cote mai mari, fiind încurajată de Cristina: “Să furi tot ce prinzi!”.
La reacțiile Vicăi, Augustin a replicat: “Tu chiar ștergi cu buretele tot! Calci peste cadavre! Eu n-am văzut om ca tine, nu se poate!”, iar răspunsul Vicăi a fost simplu: “Asta e viața!”.
În acest context, Doiniței îi va fi mai greu să își asume rolul de fermier al săptămânii și să reușească să controleze grupul format din Cristina, Vica și Dan, care deja își fac planurile că vor fi puși servitori.
În ediția din această seară, de la 20:30, telespectatorii vor descoperi cum se va acomoda Doinița cu noua funcție, ce jocuri de strategie încep să fie făcute de ambele părți, dar și de ce s-a lecuit Augustin.
Toate edițiile Ferma Vedetelor pot fi urmărite și pe voyo.ro.