Luni, 6 martie, de la ora 20.00, în cel de-al treilea episod „Fără bani” – „FĂRĂ GRANIŢE”
Aventurile lui Bogdan şi Radu, cei doi actori actori români care îşi testează limitele în primul serial reality pe net din România continuă lunea aceasta cu cel de-al treilea episod. Aflaţi tot în Praga, fără niciun ban şi fără un loc unde să doarmă, dar refuzând din start varianta cerşitului, cei doi actori au o idee ce pare salvatoare: să doneze sânge pentru a strânge bani de drum. Entuziasmaţi de idee, Radu şi Bogdan vor descoperi însă curând că nu e chiar aşa uşor să donezi sânge – cum credeau ei – mai ales după ce sunt nevoiţi să se plimbe pe la vreo trei spitale. Cum arată aventurile lor prin spitalele din Praga vedeţi luni, 6 martie, de la 20.00, pe canalul lor de youtube, în cel de-al treilea episod „Fără bani” – „FĂRĂ GRANIŢE”.
Deşi iniţial părea o experienţă amuzantă, cei doi actori povestesc că dincolo de toată distracţia Praga nu a fost deloc o etapă uşoară. „A trebuit la un moment dat săminţim spunând că facem un travel blog, deoarece dacă spuneam exact oamenilor ce facem se uitau la noi ca la extratereştri. Destul de conservatori şi nu extrem de saritori, cel puţin cei pe care i-am întâlnit noi. Săvă povestesc că un călător nu a avut undeva la 50 de bani pentru bilet şi cei de la liniile ferate nu au vrut să îi dea biletul. M-am simţit ca-n Vaslui. I-am oferit noi. De unde, mă veţi întreba, când noi doi ne aflam acolo fără un ban în buzunar? Nu dezvălui, veţi afla! Dar în final am întâlnit şi oameni simpatici, săritori şi sufletişti, cum ar fi taximetristul pe care am zis să-l păcălim şi care până la urmă a înţeles în ce situaţie ne aflam şi a acceptat să ne ajute”, povesteşte Radu Micu.