Daniel, un bărbat care s-a convertit la Islam, se căsătorește cu Alexandra, o tânără care locuiește în același oraș cu el, în Cluj-Napoca. În drumul lor către fericire și liniște sufletească, cei doi trebuie să își găsească din nou credința în sine și în celălalt, în ciuda tuturor prejudecăților pe care le întâmpină.
Soțul meu musulman (My Muslim Husband) este un nou documentar Max Original de producție locală. Începând de astăzi, 27 octombrie, poate fi urmărit pe HBO Max! Alexandra se căsătorește cu Daniel, un tânăr român convertit la islam. Ea crede că deschiderea de a învăța despre o cultură diferită va permite noii sale familii să își găsească fericirea și armonia. Dar tânărul cuplu va trebui să se confrunte nu doar cu discriminarea religioasă a societății, ci și cu alte prejudecăți. Alexandra și Daniel trebuie să lupte unul pentru celălalt și pentru relația lor, chiar dacă asta înseamnă să lase în urmă vechiul sine sau să excludă anumite persoane din viața lor.
“În documentarul Soțul meu musulman, Daniel și Alexandra ne lasă să pătrundem în relația lor. Suntem martorii diverselor probleme în cuplu, în familie, dar și a luptei pe care ei o au cu prejudecățile și diferențele culturale. Este o poveste locală și, cu atât mai mult, este produsă de niște tineri la început de drum, care au avut curajul ca prima lor producție de lung metraj să fie atât de personală. HBO Max promovează conținutul cu relevanță locală și susținem comunitatea de producători, indiferent că sunt începători sau cu experiență. Ne bucurăm ca putem aduce încă un documentar pentru publicul din România și nu numai!”, spune Hanka Kastelicova, VP and Executive Producer Documentaries la Warner Bros. Discovery.
“Atunci când l-am cunoscut pe Daniel, relația noastră a venit la pachet cu acest film, la care el lucra deja. Mă bucuram pentru el, că face asta. Însă nu mi-am dat seama că ideea lui inițială se va schimba și că subiectul principal vom deveni noi. La scurt timp, camera de filmat s-a întors către noi și, pe parcursul celor șase ani cât am filmat, a devenit pur și simplu un obiect de decor în casă. Nici nu știam când e pornită. Cu asta a venit o nouă provocare: foarte multe ore filmate, din care a trebuit să facem o selecție. Fiecare moment filmat, fiecare ceartă a născut alta. Pentru că ne uitam la noi și porneam aceleași discuții de la zero, așa că a trebuit să învățăm să ne detașăm de povestea noastră și să ne uităm pe cât de obiectiv am putut. A fost o adevărată aventură și ne bucurăm că acum putem să ne spunem povestea așa cum e ea, cu bune și cu mai puțin bune.”, spune Alexandra Bărnuți.
“În primii șase ani ai relației noastre, cât am și filmat documentarul, totul a fost ca un proces de învățare continuă. Ne cunoșteam și învățam cum să ne raportăm unul la celălalt, la familii, la religie, la pasiuni, la preferințe, la prejudecăți. Ne-am lovit de multe obstacole, dar, cel mai important, am știut întotdeauna cum să revenim unul la celălalt. Asta ne-a ținut împreună. Asta ne ține, în continuare, împreună. Sper ca acest documentar să poată deschide o punte de discuție pe diverse teme, de la relații la culturi și credințe.”, spune Daniel Bărnuți.
Soțul meu musulman este un documentar Max Original. A fost produs in 2023 de Two Doc, HBO Max și Avanpost, iar Daniel și Alexandra Bărnuți sunt co-producători. A fost filmat în România, Arabia Saudită, Iordan și Qatar.