Documentarul Video „Tărâmul dintre ape” a fost proiectat, luni, 29 mai, în a cincea zi a FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL DE FILM DOCUMENTAR CRONOGRAF, la Chișinău.
„Tărâmul dintre ape” vorbește despre Delta Dunării, prin intermediul poveștilor de viață ale unor localnici, fie ei lipoveni, ucraineni sau greci, pentru care fâșia aceasta de pământ este unicul loc numit „acasă”. Cu ajutorul filmărilor aeriene şi al filmărilor subacvatice, echipa AGERPRES Video a încercat să ilustreze cât mai bine realitatea acestui loc, prezentat nu doar într-un mod turistic.
La eveniment a fost prezentă întreaga echipă care a lucrat la „Tărâmul dintre ape”: Marilena Gheorghiță, Sergiu Olteanu și Andrei Cârlan. Astfel, la finalul difuzării materialului, în cadrul sesiunii de Q&A, realizatorul Marilena Gheorghiță a precizat faptul că ideea documentarului a pornit din curiozitatea și provocarea de a descoperi acest tărâm deosebit, fără a interveni și fără a modifica realitatea. Mai mult, aceasta a adăugat: „Am descoperit părți gri, cu foarte multă suferință, durere, singurătate. Dar, în locul acela, dincolo de singurătatea aceasta, există speranța, pe care am văzut-o. Există bucuria unei clipe pe care o trăiești simplu, pentru că noi am uitat să apreciem ceea ce înseamnă simplu și căutăm de fiecare dată complexitatea”.
Totodată, Marilena Gheorghiță a subliniat și faptul că popoarele din Deltă, cu tradițiile și obiceiurile lor, alcătuiesc practic „o mică Europă”, cu oameni care și-au pus amprenta asupra acestui loc unic.
Documentarul „Tărâmul dintre ape” poate fi urmărit online, la linkul: https://goo.gl/bKZ0V0.
Tot în cadrul CRONOGRAF, Agenția Națională de Presă a prezentat și documentarul „Descoperă România cu Peter Hurley”, povestea irlandezului îndrăgostit de români și de România.