În 28, 29, 30 septembrie şi 1 octombrie, de la ora 18.45, TVR 1 difuzează documentarele de lung metraj Maurovlahica – Recviem pentru o etnie dispărută şi Vlacherne – pe urmele valahilor din Bizanţ
TVR 1 prezintă singurele documentare de lung metraj realizate până în prezent despre romanitatea sud-dunăreană. În zilele de 28, 29, 30 septembrie şi 1 octombrie, de la ora 18.45 şi în reluare în fiecare a doua zi, de la ora 11.00, telespectatorii TVR 1 vor putea urmări primele două părţi ale unei trilogii aflate încă în lucru. Cele două proiecte sunt realizate de TVR în parteneriat cu Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni din MAE.
Iniţiatorul şi autorul proiectului care va conţine în final trei părţi este regizorul Tudor Chirilă, un pasionat de istoria românilor sud–dunăreni. Cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe, cele două filme au putut fi realizate începând cu anul 2013. Cea de-a treia parte a proiectatei trilogii – Cercul valah de sud – este în lucru.
Maurovlahica – Recviem pentru o etnie dispărută – luni şi marţi, de la ora 18.45, la TVR 1
„Toată lumea a aflat din cărţile de istorie despre Bihorul ducelui Menumorut, cu centrul în cetatea Biharea de lângă Oradea de azi, care la începutul secolului X a încercat zadarnic să reziste maghiarilor invadatori ai ducelui Arpad. Dar câţi dintre noi au cunoştinţă că a existat un alt Bihor cu centrul în castelul Bihor, în ţara care poartă numele de Muntenegru? Şi câţi ştiu că în Evul Mediu a fost o ţară pe nume România în Bosnia? Cei care au denumit-o aşa au fost cândva, prin secolele XII-XIII, misterioşii valahi negri, descinşi din Nodul Dunării – după cum limpede le arată numele, care au întemeiat acolo propria lor principalitate şi pe care grecii îi numeau mavrovlahi, sârbo-croaţii – morovlaşi, italienii şi dispăruţii dalmaţi – morlachi, iar turcii – kara-ulagh”, precizează regizorul Tudor Chirilă.
În textele în limba latină ale diferitelor cancelarii medievale, această populaţie apare sub numele nigri latini. O echipă TVR descinde pe urmele lor din chiar miezul ruinelor ascunse ale castelului Bihor din Muntengru, mergând în sus pe coasta Dalmaţiei până aproape de Peninsula Istria, acolo unde mai trăiesc încă ultimii lor descendeţi. Echipa TVR află lucruri incredibile despre trecutul istoric al vlahilor negri, pe care le telespectatorii le vor descoperi în documentarul Maurovlahica – Recviem pentru o etnie dispărută, difuzat de TVR 1 luni şi marţi, de la ora 18.45.
Vlacherne – pe urmele valahilor din Bizanţ – miercuri şi joi, de la ora 18.45, la TVR 1
În anul 450 după Christos, o mare colonie de proto-români originari din Dobrogea de azi (numiţi „vlahi" de popoarele germanice invadatoare ale începutului Mileniului Marilor Migraţii) s-a stabilit lângă zidurile Constantinopolului. Erau conduşi de ducele lor legendar numit Blachernos. Aşezarea lor s-a numit încă de la bun început Vlacherne, celebrul cartier al Bizanţului, pe care împăratul Heraclius cel Mare îl va încorpora Cetăţii în anul 627. Timp de o mie de ani, colonia valahilor din Constantinopol a evoluat odată cu Imperiul Bizantin, dar şi s-a prăbuşit odată cu acesta. Aici s-a edificat în timp fabulosul palat imperial cu acelaşi nume. Echipa TVR porneşte în lungul şi în latul Peninsulei Balcanice într-un seducător periplu istoric prin locurile-cheie care au marcat istoria etniei vlahilor sud-dunăreni ce aveau Constantinopolul ca Axis Mundi, dar cu care, adeseori, s-au aflat în teribile conflicte. Mai multe amănunte – miercuri şi joi, ora 18.45, la TVR 1, în documentarul Vlacherne – pe urmele valahilor din Bizanţ.
Cele două documentare pot fi urmărite şi la TVR HD după următorul program: 28 septembrie, de la ora 22.00; 29 septembrie, 30 septembrie şi 1 octombrie, simulcast cu TVR 1, de la 18.45.