Sâmbătă, 13 octombrie, de la ora 13.00
Este oare inima unei regine diferită de a altor oameni? Inima Reginei Maria, neexpusă niciodată publicului larg, va putea fi prezentată telespectatorilor TVR 1 sâmbătă, 13 octombrie, la Ora Regelui. Aşa cum i-au obişnuit pe cei care urmăresc săptămânal emisiunea, realizatorii vin şi în această ediţie cu subiecte de interes referitoare la Familia Regală. Emisiunea poate fi urmărită şi online, pe www.tvrplus.ro, unde pot fi vizionate şi ediţiile anterioare Ora Regelui.
Ediţia de sâmbătă a emisiunii aduce telespectatorilor „Inima Reginei” – un fragment dintr-un documentar inedit, realizat în 2007 de Camelia Csiki, singurul jurnalist care a filmat vreodată inima Reginei Maria. Aceasta nu a fost expusă niciodată publicului, păstrându-se până în zilele noastre conservată în tezaurul Muzeului Naţional de Istorie. Echipa TVR a refăcut traseul pe care l-a parcurs inima suveranei între anii 1940-1970, de la Balcic la Bran şi apoi la Bucureşti.
Istoricul Marius Oprea vorbeşte la Ora Regelui despre miturile cu care comuniştii au încercat să denigreze Familia Regală şi pe Regele Mihai. La baza discuţiei se află un film de propagandă din 1964, din Arhiva TVR.
Tot în această ediţie Ora Regelui, telespectatorii TVR 1 pot urmări prima parte a interviului realizat de Maria Cristina Ţilică cu Sandra Gatejeanu Gheorghe, directorul de protocol al Casei Regale a României. Telespectatorii vor afla care sunt familiile regale din Europa cu care Familia Regală din România are cele mai strânse relaţii.
Fundația Principesa Margareta a României a sărbătorit Ziua Persoanelor Vârstnice prin campania „Flori pentru suflet”. Reportajul semnat de Maria Cristina Ţilică la Ora Regelui îi aduce în prim plan pe cei 3000 de vârstnici care s-au bucurat de flori şi vorbe bune din partea ASR Principesa Margareta şi a celor peste 100 de voluntari tineri. Aflată la prima ediţie în România, campania subliniază lupta împotriva izolării sociale a persoanelor vârstnice.
În emisiunea Ora Regelui de la TVR 1, telespectatorii pot urmări imagini de arhivă cu şi despre toţi regii şi reginele României, începând cu Regele Carol I şi Regina Elisabeta, Regele Ferdinand, Maria, copiii acestora, Regina Mamă Elena, Regele Mihai, Principesa Moştenitoare Margareta, dar şi imagini actuale, din viaţa de zi cu zi a Casei Regale a României. În programul realizat de echipa de patru profesionişti ai TVR – realizatorii Camelia Csiki, Bogdan Şerban Iancu, Marilena Rotaru şi producătorul Maria Cristina Ţilică – apar oameni de ştiinţă, de artă, diplomaţi, scriitori, precum şi analişti români şi străini. De asemenea, sunt ilustrate cele mai semnificative şi prestigioase prezenţe regale româneşti în capitalele lumii.