· Emisiunea Doctor MIT a fost premiată de CNA pentru debut TV;
· Acesta este primul premiu pe care CNA îl oferă unei emisiuni medicale din România.
Emisiunea Doctor MIT, difuzată în fiecare sâmbătă seară, la România TV, a primit, ieri după-amiază, miercuri, 11 decembrie 2013, premiul pentru debut TV, oferit de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), în cadrul galei premiilor de excelenţă din radio şi televiziune.
Premiile oferite de CNA sunt menite să aducă în prim plan trei atribute esenţiale: excelenţa, scopul social abordat şi respectarea reglementărilor audiovizualului.
Premiul cu care a fost distinsa emisiunea Doctor MIT este, de altfel, si primul pe care CNA îl oferă unei emisiuni medicale din România.
"Va mulţumesc foarte mult pentru acest premiu, care, în primul rând, desfiinţează un mit foarte important şi anume că CNA dă numai amenzi şi, în al doilea rând, arată că recunoaşterea valorii nu trebuie să aştepte trecerea anilor, dat fiind faptul că emisiunea Doctor MIT a luat fiinţă la începutul acestui an pe România TV! Mult succes în continuare şi nu pierdeţi Doctor MIT!”a declarat dr. Bogdan Ivănescu, realizatorul emisiunii, la decernarea premiilor CNA.
Prin premiile pe care le oferă, CNA îşi propune să pună bazele şi să fundamenteze un parteneriat cu mass-media.
"CNA vrea să vă propună, în 2013, să fim parteneri, vreau să ne susţineţi să redefinim interesul public", a declarat Laura Georgescu, preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului.
Pentru că educarea publicului şi parteneriatul dintre instituţiile media şi CNA sunt două dintre obiectivele esenţiale ale noii conduceri a Consiliului, membrii acestuia au decis să premieze "excelenţa în audiovizual, fiindcă ea există şi aceasta este partea foarte frumoasă", a mai spus Laura Georgescu.
Printre subiectele abordate în cadrul emisiunii Doctor MIT anul acesta se numără şansele pe care le are o persoană să se îmbolnăvească de apendicită dacă mănâncă seminţe, vaccinul HPV la fetele tinere sau în ce măsură chelia la bărbaţi reprezintă un semn de virilitate.
Doctor MIT se difuzează în fiecare sâmbătă seară, la ora 23:45, şi are o audienţă cuprinsă între 80.000 şi 115.000 telespectatori.
Mai multe detalii, puteti găsi accesând site-ul emisiunii: www.doctormit.ro.