“Dacă există dreptate în această lume,
ea va fi foarte, foarte faimoasă.” – The Chicago Tribune
Prima vedetă a scenei de muzica lumii care şi-a confirmat prezenţa la PLAI 2009 este cea care este considerată “noua divă a muzicii africane”, Dobet Gnahoré, nominalizată la secţiunea “newcomer” a BBC World Music Award. Probabil artista de care se scrie cel mai mult în momentul de faţă din Africa, Dobet a ajuns să fie comparată la superlativ cu giganţi ai muzicii africane, precum Angelique Kidjo, Zap Mama sau Miriam Makeba.
Dobet Gnahoré, cântăreaţă, dansatoare şi percuţionistă din Coasta de Fildeş, a moştenit tradiţia “Bété“ de la tatăl ei, Boni Gnahoré, un maestru al percuţiei care cântă la Ki-Yi Mbock Company, trupa din Abidjan condusă de Werewere Liking. În cadrul acestei companii din Coasta de Fildeş, Dobet l-a întâlnit pe chitaristul francez Colin Laroche de Féline, aflat acolo pentru a aprofunda melodiile şi ritmurile africane.
Dobet a hotărât în 1999 ca împreună cu Colin să formeze un duo: Ano Neko – adică “Să creăm împreună“, în limba Bété. În următorii doi ani, Ano Neko a concertat de-a lungul şi de-a latul Franţei, unde s-au şi stabilit temporar din cauza instabilităţii care a lovit Coasta de Fildeş. Când s-au întors în Abidjan, în 2001, au fost invitaţi la festivalul MASA Off, unde au reuşit să devină centrul atenţiei. În 2003, proiectul artistic al celor doi s-a refocusat pe Dobet Gnahoré. Acesta a fost momentul în care labelul Contre Jour a produs primul album Dobet Gnahoré, intitulat “Ano Neko“, pentru a face o legătură între acesta şi povestea lui Dobet şi Colin. Compact discul cuprindea de la melodii mandingue la rumbe congoleze, de la ziglibiti-urile Coastei de Fildeş la bikoutsi-urile cameruneze, de la High-Life-urile ghaneze la corurile zulu, o varietate de compoziţii însoţite de sunete jazzy, pline de culoare. Sanza, balafon, calebasse şi bongos-uri au venit în muzică să ajute chitara, backup-ul vocal şi vocea puternică şi călduroasă a lui Dobet.
În 2006 Dobet a fost invitată să participe la turneul Putumayo Acoustic Africa, unde a împărţit scena cu chitaristul Habib Koité din Mali şi trubadurul sud-african Vusi Mahlasela. Spectacolul incredibil oferit de Dobet a acaparat întreaga atenţie, demonstrând că, în sfârşit, din Africa s-a născut o nouă stea.
Ultimul ei album, “Na Afriki”, a apărut la labelul Cumbancha în 2007. De la apariţia lui, discul a fost primit cu entuziasm de toţi criticii şi, mai mult decât atât, a fost numărul unu în topul difuzărilor la posturile de radio din Statele Unite şi Canada pentru mai multe săptămâni.
Dobet cântă în mai multe limbi africane, printre care Bété, Fon, Baoule, Lingala, Malinke, Mina sau Bambara, fiind o adevărată continuatoare a tradiţiei pan-africane iniţiate de grupul Ki Yi Mbock. Pe scenă, vocea ei, charisma şi prezenţa impresionantă, toate rezultat al mai multor ani de muncă în coregrafie, reuşesc să fie fermecătoare pentru orice iubitor al muzicii autentice. Cântecele lui Dobet atacă diverse probleme sociale din societatea africană – lupta femeilor pentru emancipare, exploatarea copiilor, impactul violenţei în familie. Dobet face un apel către Africa să caute soluţii din alte părţi pe care să le aplice, folosind vastele sale resurse, pentru a crea un viitor mai bun. Ea cântă despre dragoste şi despre pierderi, la fel ca despre bucurie şi suferinţă, folosind o diversitate de ritmuri şi stiluri pan-africane. Acest lucru îl va face şi pe scena PLAI, sâmbătă, 12 septembrie 2009.
Echipa PLAI
Discografie:
2004 – Ano Neko
2007 – Na Afriki
Compilaţii:
2004 – Putumayo: Music From The Chocolate Lands
2006 – World Divas
//www.dobetgnahore.com
{mosloadposition user10}