Extremul George Vintila de la ProFM nu poate lipsi de la o competitie… extrema! In perioada 19 iulie – 30 august, el va prezenta Olimpiada Oamenilor Obisnuiti, eveniment sustinut de Sport.ro, dedicat tuturor celor care vor sa-si puna in evidenta calitatile fizice. Manifestarea incepe sambata, la Iasi, si il are ca invitat pe luptatorul K1 Catalin Morosanu care, impreuna cu DJ-ul ProFM, vor asigura pofta de distractie a publicului.
In prima etapa a concursului, faza locala, care se va desfasura succesiv in orasele Iasi, Brasov si Costinesti, toti iubitorii sportului pot participa la probele de foc propuse de organizatori. Intrecerile sunt solicitante si amuzante: alergare cu cainele in lesa, sprint dupa autobuz, cros in slapi, viteza pe tocuri, triple jump la groapa cu nisip, aruncare grapefruit la distanta, ridicarea frigiderului… Acestea sunt numai cateva dintre provocarile la care vor fi supusi participantii, oameni obisnuiti care nu au nevoie neaparat de conditie fizica pentru a castiga. DJ-ul ProFM George Vintila, amfitrionul evenimentului, ii va sustine la toate locatiile olimpiadei si garanteaza publicului atmosfera de petrecere.
Si, pentru ca la orice competitie care se respecta invingatorii trebuie sa primeasca laurii victoriei, Olimpiada Oamenilor Obisnuiti se lasa cu premii generoase. Pentru calificari, cei clasati pe locul I la fiecare proba vor primi 500 de RON, diplome si medalii. Finala, care va avea loc pe 30 august, la Bucuresti, va desemna cei mai buni sportivi obisnuiti. Premiul I este de 3000 RON, iar cei care obtin locurile 2 si 3 sunt recompensati cu 1000, respectiv 500 RON.
{mosloadposition user10}