Vineri, DJ-ii Europa FM au fost puşi la grea încercare de Horia Brenciu. Aceştia şi-au testat aptitudinile de cântăreţi şi s-au pregătit pentru plecarea în turneul „Fac ce-mi spune inima” în calitate de instrumentişti
.
Bogdan Miu, George Zafiu, Radu Constantinescu, Sorin Niculescu, Toader Păun, Florin Badea, Claudiu Roman şi Ionuţ Dragu şi-au luat rolurile în serios reuşind să se ridice la inălţimea adevăraţilor membri ai orchestrei Horia Brenciu.
“Ne-am distrat copios în calitate de instrumentişti, dar în acelaşi timp am realizat ce presiune trebuie să fie pe HB Orchestra la fiecare concert în parte. Horia este un perfecţionist, iar acest lucru se vede în tot ceea ce face. A pornit un turneu în 21 de oraşe, aşa cum nu a mai făcut niciun alt artist român până acum. Europa FM este partenerul media al turneului şi se antrenează alături de Horia pentru fiecare oraş în parte .”, a declarat George Zafiu, realizatorul emisiunii „Europa Express” de la Europa FM.
“Când ai un turneu de 21 de oraşe, oamenii tăi trebuie să fie antrenaţi, iar aliaţii tăi e necesar să fie bine pregătiţi. Europa FM, partenerul nostru în turneul naţional, prin cei 8 DJ reprezentanţi de seamă formează o echipă imbatabilă. Echipele SWAT vor fi cu siguranţă invidioase când or să vadă determinarea noastră.”, a spus Horia Brenciu.
Turneul naţional Horia Brenciu & HB Orchestra continuă, iar săptămâna aceasta ajunge la: Sibiu – 7 mai, Braşov – 8 mai şi Ploieşti – 9 mai.