După ce, la mijlocul lui iunie, Bucureștiul a închis străzile pentru a lăsa loc unor grădini posibile, Baia Mare cheamă oamenii la acest sfârșit de săptămână pentru cea din urmă oprire din 2017 a caravanei Street Delivery, un proiect inițiat în 2006 de Liga Română a Arhitecților și Fundația Cărturești, organizat anual în București, Timișoara, Iași, Cuj-Napoca și Baia Mare. Reunind cele mai noi generații de makeri din industriile creative și cei mai inspirați artiști, DJ-i, comercianți, manufacturieri sau chibiți, Street Delivery Baia Mare va fi găzduit anul acesta, în perioada 30 iunie – 2 iulie, de pietonala Podul Viilor, care devine un laborator creativ, amestecând proiecte de artă urbană cu cele din industriile creative, ateliere, expoziții, proiecte verzi și muzică, toate însuflețite de iluzia citadină a unor grădini posibile. Pentru Baia Mare, Street Delivery are un plus de semnificație, fiind organizat de Asociația City Makers, născută din dorința de a continua proiectele realizate în perioada de candidatură a municipiului Baia Mare la titlul de Capitală Europeană a Culturii.
· În 2017, 6 orașe din România sunt incluse în proiectul Street Delivery: București (ediția 12), Timișoara (ediția 11), Iași (ediția 5), Cluj (ediția 3), Baia Mare (ediția 2), Bacău (prima ediție), iar în toamnă proiectul trece granița, realizând prima ediție dintr-o capitală vecină, la Chișinău.
· Echipe din multe alte orașe și-au anunțat anul acesta intenția de a organiza și găzdui Street Delivery. Printre acestea: Alba-Iulia, Galați, Arad, Craiova, Constanța, Sinaia, Alexandria și Ruse (Bulgaria).
Înfloresc grădini exotice pe străzile la Baia Mare, un oraș care renunță la gaze de eșapament și stres, pentru a reda caldarâmul stăpânilor lui de mai demult, visătorii, negustorii, artiștii și vizionarii. Din zona de lounge cu canapele, cu saltele moi, limonadă și povești, treci printre simeze verzi către zona în care sunt expuse insolitele tablouri din mușchi și licheni ale celor de la Frena Design sau prin posibilele grădini ale materialelor imposibile, într-o utopie urbană cu baloane uriașe sau cu himerele imaginate în plen air în grădina lui Ștefan, picturi realizate de studenții de la Arte Plastice din Baia Mare. Cu DJ-i și trupe, cu antreprenori, asociații și ONG-uri, Baia Mare întregește remarcabilul bilanț general al acestui an: apelul deschis de proiecte Street Delivery cu tema “Grădini Posibile” a primit peste 500 de înscrieri din toată țara, iar dintre ele, au fost găzduite și produse peste 200 de idei pentru un oraș mai bun. Cele șase orașe care au găzduit anul acesta evenimentul au reunit concertele a peste 30 de trupe, zeci de ateliere interactive, au adunat sute de grădinari pe principii de permacultură, mii de pasionați de plante exotice, meșteșugari, makeri și peste 100.000 de pietoni, care au venit să se plimbe și să se bucure de orașele lor pe străzile eliberate de mașini.
“Abia aștept să văd ce vor face băimărenii pe Săsar și pe străzile lor superbe!”. “În cei 11 ani de când punem la cale Street Delivery, evenimentul-manifest care redă orașul oamenilor de sub roțile automobilelor, s-au întâmplat multe lucruri faine. La Timișoara, am reușit pietonalizarea străzii Florimund Mercy, care funcționa doar ca parcare. În București am creat o piațetă publică nouă în jurul Bisericii Anglicane, am deschis și reactivat o grădină abandonată (Universitarilor), am influențat construirea pistelor de bicicletă pe Calea Victoriei și închiderea ei în anumite weekenduri, am salvat de la demolare câteva clădiri din aria protejată Icoanei, am creat coeziunea socială necesară pentru ca oamenii să ia strada ca bun public. La Cluj am reactivat malurile Someșului cu pontoane deschise publicului tot anul. La Iași am reușit coagularea cetățenilor în jurul Muzeului Literaturii Române, am sprijinit mișcarea de replantare a teilor tăiați de autorități, am fost liantul social care a contribuit la fondarea Hubrica (un maker space fantastic într-o fabrică pustie) și, în general, am hrănit un optimism civic fără de care o societate democratică nu poate funcționa. Abia aștept să văd ce vor face băimărenii pe Săsar și pe străzile lor superbe!”, spune Cristian Neagoe, fondatorul proiectului Street Delivery. Baia Mare își propune, la această ediție Street Delivery, să recupereze și să redea circuitului spațiile nefolosite, cum ar fi parcul RFN sau zonele de verdeață de pe malul Săsarului.
DJ-ii ELECTRIC CASTLE ÎN PROGRAMUL STREET DELIVERY. Rebel al noului val de DJ din Cluj, Just D’light a mixat în Austria, Germania, Franța, Marea Britanie sau Bulgaria, precum și în toată țara, împărțind scena cu unele din cele mai mari nume ale industriei mondiale, de la Timo Maas, la Kosheen, de la Oliver Huntemann și Marko Nastic, la Oxia, Flight Facilities sau James Zabiela. A mixat în bunkere, în păduri bântuite, în poieni fermecate, în fabrici și fortarețe, castele sau cluburi de top 100. A mixat la Electric Castle, Untold, Peninsula, Delahoya, Electric City, TIFF, Snowfest, Snowride, MOX – precum și multe, multe altele, numele lui fiind asociat cu HBO, Red Bull Music Academy sau Burn Residency, punându-și de asemenea amprenta asupra scenei locale si nationale cu proiecte ambițioase ca Raum Club, Boiler Beats, Go out Plug in sau The Hospital. Îl secundează DJ Silent Disciple, băimărean, un DJ cu jumătate de normă, care mixează old school și classic hip hop. Pasiunea l-a urcat ani la rând pe scenele Electric Castle și Untold. Vine și DJ JohhnyReggae, băimărean, printre altele un mare pasionat de Bob Marley.
“Street Delivery este un eveniment de suflet, o dată pentru că mi-am dorit mereu să avem în Baia Mare manifestări de stradă de amploare și notorietate și în al doilea rând pentru că prima ediție la Baia Mare s-a organizat în contextul candidaturii municipiului la titlul de Capitală Europeană a Culturii iar eu am făcut parte din echipa fundației care se ocupa de acest demers, ca Project Manager. Ambiția mea este să continuăm evenimente culturale care au dat viață orașului Baia Mare în 2016 și să organizăm din ce în ce mai multe astfel de acțiuni. Baia Mare are nevoie de alternative când vine vorba de evenimente și petrecerea timpului liber și, de asemenea, de contexte și experiențe care să aducă oamenii împreună”, spune Izabella KisKasza, directorul Asociației City Makers, organizatorul Street Delivery Baia Mare.
Street Delivery Baia Mare este realizat în parteneriat cu Primăria Muncipiului Baia Mare, Serviciul Public de Ambient Urban Baia Mare și Serviciul Public de Asistență Socială Baia Mare. Street Delivery este un proiect realizat cu sprijinul financiar al Aramis Invest, Repka Electronics, Quick Mobile și Faimar Baia Mare.
PROGRAM STREET DELIVERY BAIA MARE 2017
– zonă de lounge cu canapele, saltele, limonadă și povești, by Aramis Group
– grădini posibile pentru animalele de companie by Quick Mobile
– pereți verzi by ASSOC
– expoziție de tablouri din mușchi și licheni by Frena Design
– grădini posibile din materiale inposibile (grădini din obiecte reciclate) by Muntzomani
– ateliere verzi pentru copii și adulți by comunitatea Work at Home Moms Baia Mare
– creative gardening și animație stradală by Fundația de Voluntari Somasky
– grădini din povești – activități pentru copii by Cartema
– baloane gigant by The INK
– atelier verde by Florăria Magnolia
– Cum se face- atelier de realizat mobilier de grădină by Asociația Artiștilor Platici Amatori
– proiecții de film @ Podul Viilor: vineri Short Film Factory, sâmbătă asociația Baza Ulmu
– grădini posibile- ghivece uriașe by Faimar Baia Mare
– agricultură eco by Grădina din Deal
– plen air în grădina lui Ștefan- pictură, sâmbătă de la ora 13 by studenții de la Arte Plastice
– Social Reporter @ Street Delivery – 6 tineri vor gestiona cele mai apreciate conturi de facebook din județ timp de trei zile și vor posta in timp real detalii de la eveniment by Social FM și Repka Electronics
– In a Relationship @ Street Delivery- expoziție itinerantă by Fundația Friends For Friends