Artistul de origine elvetiana DJ Antoine si-a unit fortele cu superstarul american Akon si au lansat impreuna o piesa numai buna pentru dansul pe plaja pana in zorii diminetii.
Initial, ideea pentru aceasta piesa a luat nastere in timpul unui jam session la care au luat parte DJ Antoine, Mad Mark si alti compozitori pe insula Santorini din Grecia.
Cand Akon a ascultat prima versiune demo a fost extrem de impresionat, sugerand o colaborare. De indata, s-a mers mai departe cu inregistrarea versiunii finale a noului single, "Holiday".
"Cred ca piesa va da lovitura. Vocea lui Akon se potriveste de minune cu vibe-ul de vara, la fel si cu elementele instrumentale. Te improspateaza si te face, pur si simplu, sa te simti bine", a declarat DJ Antoine.
DJ-ul elvetian pare ca va urma acelasi traseu ca si David Guetta care s-a remarcat tot printr-o colaborare cu Akon pentru piesele "Sexy B***h" sau "Word Hard, Play Hard". "As fi foarte incantat sa vad ca Holiday merge in aceeasi directie de succes precum precedentele colaborari ale lui Akon cu David Guetta", a marturisit DJ Antoine.
Antoine Konrad este unul dintre DJ-ii cu cea mai incarcata agenda, avand la activ doua hituri de nivel international "Welcome to St. Tropez" (2011) si "Ma Cherie". Pana acum, DJ-ul a lansat 60 de albume, inregistrand o cifra de 3 milioane de copii vandute si fiind distins cu 39 de discuri de aur si 7 discuri de platina.