Cei patru matinali de la Radio 21, Manuel Dinculescu, DJ Andi, Orlando şi Anca Maco îţi dau trezirea în fiecare dimineaţă la radio. Astfel, în fiecare zi, de luni până vineri, între 06:30 şi 10:00, ascultătorii au parte de cea mai bună cafea radiofonică alături de Matinalii 21.
Cel mai iubit DJ din România, DJ Andi, tocmai a împlinit un an şi două luni de când s-a lăsat de fumat şi se declară foarte încântat de alegerea făcută. Cu toate acestea, DJ-ul Radio 21 recunoaşte că la el nu au funcţionat metodele obişnuite de renunţare la dependenţa de tutun, ci ceva mai neobişnuit: frica sa de boli.
„Cea mai simplă metodă de a te lăsa de fumat este să fii ipohondru. Îmi apăruseră pete pe dinţi şi m-am speriat foarte tare, aşa că mi-am zis că este momentul să renunţ.”, spune DJ Andi.
În plus, DJ-ul nu mai crede în alte metode decât cele în care omul îşi impune voinţa. De asemenea, Andi povesteşte că viaţa i s-a îmbunătăţit semnificativ de când a renunţat la fumat: „Sunt foarte mulţumit pentru că pielea nu îmi mai miroase a tutun. Nici hainele nu mai miros, iar respiraţia este mult mai curată.”.