DJ Andi, unul dintre cei trei realizatori ai emisiunii matinale de la Radio 21 alături de Manuel D. Dinculescu şi Anca Maco, a ajuns pe mâna poliţiei chiar de ziua sa, după ce în mapa de DJ i-au fost descoperite CD-uri cu muzică piratată. Maşina jandarmeriei a oprit în faţa sediului Radio 21, iar un poliţist şi câţiva jandarmi l-au ridicat pe DJ Andi în timpul emisiunii, motivând că CD-urile din mapă nu au timbre care să le dovedească autenticitatea.
„Până să mă dezmeticesc, au apărut nişte jandarmi care veniseră să mă ridice din radio. Un poliţist îmi tot flutura pe la nas un album al lui Nicu Paleru şi îmi arăta că CD-urile din mapa mea nu au timbre ca cel de pe album. Eu tot încercam să-i explic că sunt CD-uri de lucru, însă nu m-a crezut. Într-un final mi-am dat seama că mi s-a înscenat ceva pentru că poliţistul nu avea nici baston şi nici curea. Plus că am văzut camerele celor de la Kanal D care intraseră în joc şi mă filmau pe ascuns.”, povesteşte DJ Andi.
„Acţiunea poliţiei” a fost pusă la cale de colegul său Liviu Hodor şi a fost cel mai interesant cadou pe care DJ Andi l-a primit de ziua lui.
Povestea DJ-ului Radio 21 poate fi ascultată accesând link-ul de mai jos:
//www.radio21.ro/site/radio21/stiri/content/id/17748/Afla_cum_au_fost_pacaliti_cei_trei_matinali!.html.