În fermă, schimbul de roluri între fete și băieți din această săptămână continuă să creeze tensiuni. Nou-veniții în fermă au început să observe și ei lipsa de implicare a lui Dan în munca zilnică, iar George a fost cel mai vocal și i-a spus ce anume îl deranjează la comportamentul său.
Ferma Vedetelor a fost lider de audiență pe toate segmentele de public, fiind urmărită în intervalul de difuzare 20:29 – 21:28 de aproximativ 2 milioane de români la nivel național. În minutul de aur, de la 21:27, peste 2.3 milioane de persoane priveau peripețiile fermierilor. La nivelul publicului comercial, cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 de ani, PRO TV a obținut 11.8 puncte de rating și 25.9% share, în timp ce televiziunea situată pe locul doi a obținut 4.5 puncte de rating și 9.8% share.
În timp ce fermierul săptămânii, George, împreună cu Ionuț aproape terminau treburile dimineții, servitorii Cristina și Dan abia se trezeau: „Servitorii, din câte știu eu, ar trebui să se trezească primii și să pregătească un pic bucătăria, să dea drumul focului. Nu s-a întâmplat acest lucru, din păcate!”, a spus George.
Băieții au gătit, au spălat și au avut grijă de casă, în timp ce fetele s-au chinuit, în continuare, cu construcția. Cristina a venit cu ideea de a face grevă, deoarece este prea greu: „Protestăm și nu mai continuăm!”, au strigat ele în cor.
Nea Rață a venit cu un joc nou pentru fermieri. Împărțiți pe echipe, legați la ochi, cu o lingură în gură în care era pus un ou și ghidați de un coleg de echipă, ei au trebuit să parcurgă un traseu prestabilit, fără a scăpa oul, pentru a lua un steag. Echipa formată din Vica și Augustin a reușit să ia 3 steaguri, iar marea finală s-a dat între ei și echipa formată din Gina și George. Cei din urmă au reușit să câștige coșul de ouă.
Iulia Vântur a fost întâmpinată cu plângerile fetelor despre construirea foișorului. Ea le-a adus a doua parte a telenovelei Ferma Mioritică și le-a dat liber la creativitate. Discuția despre primul duelist s-a concentrat în direcția Cristinei, deoarece și-a exprimat dorința de a pleca acasă. George a dat verdictul final: „Cristina va merge la duel!”.
Nemulțumirile lui George în ceea ce îl privește pe Dan au fost date pe față: „Dacă vrei timp pentru alte chestii care ne vin, gen sarcini, trebuie să ne terminăm treaba, ori treaba nu a fost terminată și toată lumea e obosită pentru că a muncit. Dacă eu îmi asum treaba asta, asumă-ți și tu! Ori de câte ori te-am rugat să faci ceva, ai făcut un pic după aia ai dispărut, te-ai culcat…”, i-a spus George.
În ediția de astăzi, de la 20:30, telespectatorii vor vedea ce măsuri va lua George în legătură cu problemele de comportament, pe cine va alege Cristina la duel, ce discuții noi apar în fermă, dar și ce mai pun la cale fermierii pentru a ajunge în finală.
Toate edițiile Ferma Vedetelor pot fi urmărite și pe voyo.ro.