Editura Herald prezintă cartea „Divinul feminin. Viziuni şi profeţii în tradiţia sapienţială”, apărută de curând în colecţia Logos. Autorul lucrării, cercetătorul australian John Noyce, explorează modul în care imaginile feminine ale Inţelepciunii sau Divinităţii au fost invocate de-a lungul istoriei, în tradiţiile religioase şi literare ale Europei.
In viziunea autorului, noţiunea de “o singură zeiţă, mai multe manifestări”, care este acceptată în studiile asupra istoriei religiilor din Asia de Sud, s-ar putea aplica, de asemenea, tradiţiilor esoterice occidentale cu rădăcini în misticismul iudaic şi creştin.
Descrieri ale acestor apariţii feminine, prezentate în această lucrare ca „viziuni”, pot fi găsite într‑o arie diversă de relatări scrise care au fost categorisite ca „filosofie”, „religie” şi „literatură” – toate au fost folosite în această carte.
{mosloadposition user10}