DIVERGENT
Volumul I din seria Divergent de Veronica Roth
· Carte eveniment, în noul trend al literaturii pentru adolescenţi – thrillerele distopice;
· Roman tradus în peste 25 de limbi;
· Declarat de Publishers Weekly şi Amazon unul dintre cele mai bune 100 romane ale anului 2011;
· În curând film produs de Summit Entertainment (producătorii Twilight).
O SINGURĂ ALEGERE
ÎŢI HOTĂRĂŞTE PRIETENII
O SINGURĂ ALEGERE
ÎŢI DEFINEŞTE IDEALURILE
O SINGURĂ ALEGERE
ÎŢI DETERMINĂ CREDINŢA –
PENTRU TOTDEAUNA
O SINGURĂ ALEGERE
TE POATE TRANSFORMA RADICAL
„O carte captivantă, fascinantă.” – JAMES DASHNER
Într-un Chicago distopic, oraşul în care trăieşte Beatrice Prior, societatea este împărţită în cinci facţiuni, fiecare dintre ele cultivând o anumită virtute: Candoarea (cei sinceri), Abnegaţia (cei altruişti), Neînfricarea (cei curajoşi), Prietenia (cei paşnici) şi Erudiţia (cei inteligenţi). În fiecare an, într-o zi anume, tinerii în vârstă de şaisprezece ani trebuie să-şi aleagă facţiunea căreia îi vor fi devotaţi pentru tot restul vieţii. În ceea ce o priveşte pe Beatrice, ea trebuie să hotărască dacă rămâne alături de părinţii ei sau alege facţiunea care consideră că i se potriveşte cel mai bine. În cele din urmă, alegerea pe care o face va surprinde pe toată lumea, inclusiv pe ea însăşi.
În timpul iniţierii care urmează, marcată de o puternică rivalitate, Beatrice îşi ia un alt nume, Tris, şi se străduieşte să afle cine sunt cu adevărat prietenii ei şi, de asemenea, dacă o poveste de dragoste cu un băiat uneori fascinant, alteori enervant, îşi poate găsi locul în viaţa pe care ea şi-a ales-o. Dar Tris are un secret pe care l-a ascuns de toată lumea deoarece fusese prevenită că i-ar putea aduce moartea.
Şi, pe măsură ce descoperă un conflict care ia treptat amploare, ameninţând să destrame societatea aparent perfectă în care trăieşte, află că secretul ei ar putea-o ajuta să-i salveze pe cei dragi… sau ar distruge-o.
Un pasionant thriller distopic, din care nu lipsesc decizii majore, trădări sfîşietoare, consecinţe uimitoare şi o neaşteptată poveste de dragoste.
Trailer – //www.youtube.com/watch?v=tu5Erw-posg.
Traducere din limba engleză de ADRIAN DELIU
ISBN 978 – 973 – 128 – 413- 4
ISBN 978-973-102-412-7 (vol. 1)
Format: 13×20 cm, 448 pagini, copertă cartonată cu supracopertă
Preţ: 39,90 lei
Roman recomandat de: KISS fm, BRAVO GIRL!, BRAVO, elefant.ro, 121.ro, comunitatea femeilor senzationale.
Veronica Roth a absolvit Northwestern University, cu o specializare în scriere creatoare. În anii studenţiei, prefera adeseori să lucreze la povestea care avea să devină divergent în loc să-şi facă temele. A fost într-adevăr o alegere care i-a transformat destinul.
În prezent, locuieşte în apropiere de Chicago şi îşi dedică tot timpul scrisului. Divergent este primul ei roman.
Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.veronicarothbooks.com.