DIVA continuă pregătirile pentru sezonul festiv în stilul caracteristic, aducând telespectatorilor cel mai mare maraton de filme de Crăciun de până acum, “Trăiește Crăciunul”.
Vineri, 15 noiembrie, de la ora 19:40, Diva va difuza, în premieră în România, filmul Crăciun la teatrul Majestic (A Majestic Christmas). Acest Crăciun din orașul Briar Falls este dulce amar după ce Nell, de profesie arhitect, revine în orașul natal pentru a transforma o clădire istorică într-un multiplex modern, în ciuda obiecțiilor cetățenilor. Este primul proiect important din cariera lui Nell, dar este și un proiect pe care nu îl dorea cu adevărat.
Noul proprietar al clădirii, Connor, nu este de acord cu viziunea ei, iar Nell se oferă să îl învețe despre Crăciun în timpul festivalului de 12 zile, sperând astfel că o să-l convingă să accepte modernizarea teatrului Majestic.
Duminică, 17 noiembrie, de la ora 16:00, publicul este invitat să petreacă un Crăciun pe Aleea cu Caprifoi (Christmas On Honeysuckle Lane). Emma revine acasă pentru a petrece ultimul Crăciun cu rudele în casa în care a crescut. Urmează ca ea să vândă casa de pe aleea cu caprifoi, dar în timp ce o eliberează găsește o surpriză între lucrurile mamei ei. La scurt timp începe o călătorie, unde descoperă puterea iubirii și a familiei. Filmul este bazat pe o carte de Mary Elizabeth McDonough.
Crăciun la magazin (A Shoe Addict’s Christmas), marți, 19 noiembrie, de la ora 16:00. Aventura lui Noelle (Candace Cameron Bure) începe când este închisă în magazinul în care lucrează, chiar în ajunul Crăciunului. Inițial, nu este îngrijorată de perspectivă, dar în curând se întâlnește cu o femeie care susține că este îngerul ei păzitor. Alături de ea pleacă într-o călătorie temporală și în timp ce vizitează Crăciunul trecut, prezent și viitor întâlnește un pompier chipeș, alături de care trebuie să organizeze Gala de Crăciun. Râmâne de văzut dacă aceasta escapadă o va ajuta pe Noelle să descopere adevăratul spirit al sărbătorilor și să găsească dragostea pe care o așteaptă.
DIVA “Trăiește Crăciunul” și anul acesta cu cel mai mare maraton de filme de sărbătoare, în fiecare zi din luna noiembrie.