Top Market, distribuitor de băuturi din România, a crescut rata de conversie comenzi – livrări cu peste 20%, iar nivelul de acuratețe al acestor operațiuni a trecut pragul de 99%.
Acestea sunt doar câteva dintre beneficiile înregistrate de companie în urma utilizării soluției TMS – sistem dedicat optimizării livrărilor, de la Senior Software.
Distribuitorul de băuturi Top Market din Cluj a redus costurile cu logistica, a optimizat rutele de transport și a crescut rata de conversie a comenzilor în livrări cu peste 20% de când folosește soluția TMS (Transport Management System) de la Senior Software. În plus, a scăzut considerabil numărul de erori, iar relațiile cu clienții au fost îmbunătățite.
Cu o cifră de afaceri de peste 20 de milioane de euro și o experiență de peste 25 de ani în distribuția de băuturi, Top Market deservește județele Maramureș și Satu Mare, compania fiind un distribuitor de top pe piața de FMCG din România. Top Market operează 3 depozite logistice și o flotă formată din 43 de autovehicule de transport marfă cu sarcină utilă între 1,3 și 11 tone.
Printre primele rezultate observate de Top Market după utilizarea sistemului TMS de la Senior Software se numără:
• Acuratețe de peste 99% în conversia comenzi-livrări, față de 80% cât era înainte
• Creșterea de peste 20% a ratei de conversie comenzi-livrări
• Planificarea automată a comenzilor, customizată după diverse criterii / restricții
• Optimizarea rutelor de transport
• Transmiterea de infomații în timp real
• Transparență în activitățile de zi cu zi și optimizarea livrărilor
• Reducerea costurilor totale privind livrarea mărfurilor
• Reducerea timpilor de planificare rute și de livrare
• Îmbunătățirea relațiilor cu clienții și a comunicării interne
“Armonizezi planificarea curselor cu programele de lucru ale clienților”
Echipa Top Market a vorbit atât despre beneficiile obținute, cât și despre cum decurge activitatea de zi cu zi de când compania folosește softul pentru optimizare livrări de la Senior Software.
“Soluția TMS oferită de Senior Software îți permite prin setări să armonizezi planificarea curselor cu programele de lucru ale clienților, având astfel un avantaj în relația cu clienții și o comunicare eficiență între partea de logistică și clientul final.
În planificarea curselor, soluția ține cont de setarea coordonatelor GPS ale clientului, programul de lucru al clientului, timpii alocați pentru încărcarea și descărcarea mărfurilor atât la client, cât și în depozit, capacitatea flotei și tonajul pentru fiecare autovehicul în parte, timpii de conducere pentru șoferii cu categoria C, acolo unde legislația impune un anumit program.
Planificarea echipajelor se face cu o seară înainte, astfel încât a doua zi fiecare știe care este activitatea lui pentru întreaga zi, clienții, timpii și traseul. Sistemul permite o comunicare eficientă între operatorul de rută și echipajele de distribuție”, a specificat Simina Costin, Director Operațiuni – Top Market.
“Soluția TMS de la Senior Software ne-a deschis orizonturi noi”
Datorită automatizării și a flexibilității date de sistemul TMS, Top Market planifică și execută eficient proceselor de livrare. Cu soluția pentru managementul transportului și optimizarea livrărilor, în prezent, distribuitorul reușește să livreze marfa într-un timp mai scurt și la costuri minime.
“Ca și economii realizate în mod direct de pe urma utilizării sistemului pentru managementul transportului de la Senior Software am obținut o reducere a consumului de combustibil cu aproximativ 3% și o creștere a eficienței la încărcare de circa 2%, iar conversia comenzi-livrări a avut o îmbunătățire de peste 20%. Sigur, procentele par mici, dar trebuie să ne gândim că noi într-o lună, în plin sezon, facem în jur de 90.000 de kilometri în zona de distribuție, ceea ce înseamnă cam de două ori înconjurul Pământului luat la Ecuator. Soluția TMS de la Senior Software ne-a deschis orizonturi noi. Alegerea acestui sistem a fost una inspirată”, a menționat Marin Tarța, Director Executiv – Top Market.
Despre TMS
Soluția TMS este un soft dedicat planificării și optimizării rutelor de livrare / transport. Utilizatorii primesc acces la un sistem profesional de navigație și la funcționalități multiple pentru managementul complet al livrărilor. Alocarea comenzilor pe mașini se face în mod automat, fiind stabilite rapid trasee optime de livrare, cu posibilitatea de aplicare a modificărilor în timp real și introducerea de destinații multiple.
Sistemul dispune de funcții de localizare geografică, testare traseu și de calculare a costului pe încărcătură. Totodată, planificarea livrărilor se poate realiza customizat, fiind luate în considerare elemente precum: programul clienților, atributele fiecărui camion în parte, inclusiv capacitatea de încărcare și restricțiile specifice etc.