– Sâmbătă, 4 octombrie –
Continuând saga Războiul Stelelor, filmul animat de o oră "Războiul Stelelor Rebelii: Scânteia Rebeliunii" are premiera sâmbătă, 4 octombrie, la 9:30 la Disney Channel România. Filmul deschide mult așteptata serie "Războiul Stelelor Rebelii" ale cărei noi episoade pot fi urmărite în fiecare vineri la Disney Channel România începând din 18 octombrie la 9:30.
Fiind plasată între evenimentele din Episoadele III și IV din Războiul Stelelor, povestea serialului se desfășoară într-o eră întunecată în care maleficul Imperiu Galactic îşi întărește controlul asupra galaxiei. Forțele Imperiului au ocupat o planetă îndepărtată și distrug viețile oamenilor de acolo. Echipajul divers, dar isteț de pe nava Strigoi – format din cowboy-ul Jedi Kanan, pilotul Hera, adolescentul crescut pe stradă, Ezra, musculosul Zeb, războinica Sabine și vechiul droid Chopper – sunt printre puținii care au curajul să se ridice împotriva imperiului. Împreună, ei vor amenința noii răufăcători, se vor confrunta cu adversari diverși, vor porni în aventuri palpitante și vor deveni astfel eroi care au puterea să aprindă scânteia rebeliunii.
"Războiul Stelelor Rebelii" este creat de Dave Filoni (Războiul Stelelor: Atacul Clonelor), Simon Kinberg (X-Men: Days of Future Past, Sherlock Holmes), și Carrie Beck (Lucasfilm Story Group). Atât Filoni și Kinberg, cât și Greg Weisman (Gargoyles) sunt producători executivi ai programului realizat de Lucasfilm Animation.
Ca și Filoni, mulți dintre membrii echipei Războiul Stelelor Rebelii sunt veterani ai producției Războiul Stelelor. Din vechea gardă fac parte directorul artistic Killian Plunkett, responsabilul VFX si tehnician de lumini Joel Aron, producătorul Athena Portillo și Matt Wood, editor de sunet, nominalizat la premiile Oscar și Emmy. Aceștia au colaborând și la realizarea serialului de animație Războiul Stelelor:Războiul Clonelor, care a fost laureat cu premiul Emmy.
Când Kathleen Kennedy, președinta LucasFilm, a demarat discuțiile cu Dave Filoni pentru o nouă serie TV Războiul Stelelor, aceasta i-a sugerat să evoce trecutul în trecerea spre un viitor grandios. “Am știut că vreau să creez un serial care să fie inspirat de ilustrațiile speciale ale filmului original”, a mărturisit Filoni. ”Lui Kathleen i-a plăcut ideea din prima, pentru că și ea este o mare admiratoare a ilustraţiilor lui Ralph McQuarrie. Iar cum acțiunea din Rebelii se petrece cu 5 ani înainte de cea din episodul O Nouă Speranță, am știut că se potrivește perfect cu conceptul artistic al primului film Războiul Stelelor. Noi sperăm că seria Rebelii este un tribut adus talentaților artiști care au reușit să materializeze viziunea lui George”, a mai spus Filoni.
Seria Rebelii nu doar că păstrează simțul artistic al trilologiei originale, însă captează și esența narativă din Războiul Stelelor, amintind de călătoria inițiatică a eroului care în primă fază își refuză nevoia de aventură. La început, Ezra nu vrea să se asocieze cauzei rebelilor, pentru ca în timp să descopere că apartenența la acest grup îl face să redescopere noi sensuri ale vieții. Ajunge să trăiască sentimente noi, să îi ajute pe alții, să fie responsabil și să îi fie recunoscută importanța în echipă. Așa cum îi spune și Hera, ”dacă tot ce faci este să lupți pentru viața ta și binele propriu, atunci ajungi să nu valorezi nimic”. Ezra face primul pas într-o lume nouă, făcând loc hazardului și pornind într-o noua călătorie în universul Războiul Stelelor.
Printre actorii români care dublează voicele personajelor din serial se numără Vlad Trifas alias Kanan, Anca Iliese alias Hera, Catalin Babliuc alias Zeb, Ana Udroiu alias Sabine, Tudor Dobrescu alias Ezra şi Ionuţ Grama alias Inquisitorul.