De la lansare, Disney Channel se situează pe prima poziție în topul tuturor canalelor TV în rândul copiilor*
Disney Channel, marca TV preferată de copiii din întreaga lume, sărbătoreşte primele șase luni de performanță excepțională în România și își consolidează poziția de lider în topul canalelor în rândul copiilor și telespectatorilor în ultimele trei luni consecutive**. Disney Channel a avut o lansare de excepție pe 19 septembrie 2009, plasându-se astfel pe primul loc între toate cananelele TV pe segmentul copii, iar succesul în rândul audiențelor din România a continuat datorită combinației irezistibile de programe pentru copii şi familiile lor.
Disney Channel a înlocuit Jetix și a înregistrat o creștere anuală semnificativă de 43% în rândul telespectatorilor, în comparație cu Jetix pentru aceeași perioadă de timp***. În ultimele trei luni, canalul a cunoscut cea mai mare creștere anuală în ceea ce privește ratingurile, de +61% în rândul telespectatorilor individuali și +84% în rândul copiilor, iar într-o zi obișnuită Disney Channel este urmărit de mai mulți telespectatori decât toate celelalte canale pentru copii****. În plus, Disney Channel a avut cea mai mare creștere anuală procentuală în rândul copiilor în rândul tuturor canalele pentru copii, cu +4.5 puncte procentuale.
Datorită acestor rezultate, canalul se situează în poziția de lider în rândul canalelor pentru copii – în fața canalelor generaliste de top și s-a poziționat pe prima poziție între toate canalele pentru copii în rândul telespectatorilor de toate vârstele.
Portofoliul Disney Channel cu programe de mare succes este preferat de telespectatorii din România, printre cele mai apreciate numărându-se serialele Hannah Montana, care s-a situat pe prima poziție în medie cu 4,9 milioane de telespectatori care au urmărit serialul în trimestrul I (ianuarie-martie 2010). Serialul Magicienii din Waverly Place a fermecat la rândul său copiii și familiile acestora înregistrând 4,6 milioane de telespectatori în ianuarie-martie 2010. În rândul copiilor, Phineas și Ferb a fost serialul cu cel mai mare succes, înregistrând 1,1 milioane de telespectatori în aceeași perioadă – un procent semnificativ de 57% dintre copiii români. În rândul audienței formate din preșcolari, Clubul lui Mickey Mouse de la Playhouse Disney a ocupat prima poziție, fiind urmărit de 42% copii cu vârste cuprinse între 4 și 9 ani (trimestrul I).
Starstruck, cel mai recent film Disney Channel care a avut premiera pe 1 mai, a captat imaginația telespectatorilor din România, clasându-se pe prima poziție în intervalul său orar între toate canalele, peste 1 milion de telespectatori, dintre care 546.000 de copii, în weekendul când a avut loc premiera.
Maciej Bral, Vice-Președinte și Manager General Disney Channels, Europa Centrală și de Est, declară: “Disney Channel a avut șase luni excepționale în România. Aceste cifre sunt o dovadă a multitudinii de programe globale irezistibile pe care canalele noastre le oferă telespectatorilor, precum și a conținutului local prin intermediul inițiativelor precum ‘Fii o vedetă Disney Channel’ şi prin faptul că programele sunt special adaptate publicului român. Sperăm să consolidăm acest succes în următoarele câteva luni cu o grilă interesantă de programe pentru copii și familiile acestora, printre care se numără și filmul original Disney Channel Camp Rock 2 The Final Jam care este așteptat cu mare nerăbdare și sezonul patru din fenomenul global Hannah Montana.”
Disney Channel vizează două grupuri de vârstă distincte, copii între 2 și 5 ani și copii între 6 și 14 ani și familiile acestora. În afară de programele de succes de la Disney Channel, canalul include și un bloc zilnic Playhouse Disney cu o gamă de programe de divertisment, bazate pe învățare, pentru preșcolari. Canalul este localizat pe piața programelor dublate în limba locală.
Sursa: GfK Romania/ AdvantEdge
*Pe baza cifrelor referitoare la vizionarea în medie de la lansare
**Telespectatori peste 4 ani și copii între 4 și 14 ani
***19 septembrie 09 – 31 mai 10 vs 19 sept. 08 – 31 mai 09
**** 10 martie – 10 mai
{mosloadposition user9} {mosloadposition user10}