"Sonny si steluta ei norocoasa" pe 5 decembrie, la ora 18:00
– Actriţa / Interpreta Demi Lovato ("Camp Rock") în fruntea distribuţiei de tineri actori talentaţi –
Disney Channel a anunţat lansarea noului serial de comedie “Sonny si steluţa ei norocoasă”. Serialul original pentru copii şi familii o are în distribuţie pe actriţa de 16 ani- Demi Lovato (“Camp Rock” şi “As The Bell Rings” produse de Disney Channel) în rolul talentatei Sonny Munroe din Midwest. Ea primeşte şansa la care visa, atunci când este distribuită în cel mai popular serial de comedie pentru copii, "La întâmplare”. Serialul va avea premiera pe 5 decembrie la Disney Channel.
“Sonny şi steluţa ei norocoasă” s-a dovedit deja un adevărat succes în SUA unde primele episoade au ocupat prima poziţie în topul programelor TV pentru copii (6-11 ani). Serialul prezintă întâmplările prin care trece Sonny, familia sa şi noii prieteni din Los Angeles şi de la studio, în spatele scenei de la "La întâmplare”.
Alături de Demi Lovato îi întâlnim pe Tiffany Thornton (care va juca în următorul film produs de Disney Channel "Hatching Pete"); Sterling Knight ("17 Again"); Brandon Smith (Disney Channel’s "Phil of the Future"); Doug Brochu ("iCarly"); şi Allisyn Arm ("Dive Olly Dive!"). Nancy McKeon ("Facts of Life”, "The Division") va reveni în rolul mamei lui Sonny, Connie Munroe.
Producătorul executiv al serialului este Brian Robbins ("Varsity Blues”, "One Tree Hill”, "Smallville" şi "All That") alături de partenerul său de producţie Sharla Sumpter Bridgett ("Wild Hogs”, "Coach Carter") prin compania lor, Varsity Pictures. Steve Marmel ("Yin Yang Yo”, "Fairly Odd Parents") este de asemenea producător executiv alături de Michael Feldman ("That’s So Raven" şi "Cory in the House" produse de Disney Channel).
După ce un producător de televiziune îi descoperă materialele video postate pe website-ul său, talentata Allison "Sonny" Munroe (Demi Lovato) se mută la Los Angeles din Midwest pentru a se alătura distribuţiei din "So Random!”, cel mai popular serial de comedie pentru copii şi pre-adolescenţi. Colegii ei de platou sunt pretenţioasa Tawni Hart (Tiffany Thornton), foarte curtenitorul Nico Harris (Brandon Smith), Grady Mitchell (Doug Brochu) un personaj foarte amuzant şi sociabil, capricioasa Zora Lancaster (Allisyn Arm) şi, de pe platourile serialului concurent "MacKenzie Falls”, cuceritorul Chad Dylan Cooper (Sterling Knight).
Multi-talentata Lovato a fost prezentată telespectatorilor Disney Channel din SUA în 2007 în serialul de comedie în format scurt "As the Bell Rings" şi a interpretat rolul principal în filmul original produs de Disney Channel "Camp Rock”, alături de Jonas Brothers. După ce a semnat cu Hollywood Records, Lovato a fost invitata specială în turneul de vară susţinut cu casa închisă de Jonas Brothers şi intitulat "Burnin’ Up" şi a colaborat cu ei la scrierea mai multor cântece pentru albumul solo de debut, "Don’t Forget”, care include single-ul de mare succes "Get Back”.
{mosloadposition user9} {mosloadposition user10}