Astăzi, de la ora 20.30, la Antena 1, se alege marele câștigător al show-ului “Te cunosc de undeva!”! Cei patru finaliști dintre care se va decide câștigătorul sunt: Maria Buză, Anda Adam, Pepe și Jean de la Craiova. Premiul, în valoare de 15.000 de euro, se va dona unei cauze umanitare.
Anda și Maria se vor transforma, pentru câteva ore, în Madonna și vor interpreta hit-urile “Give It To Me”, respectiv “Frozen”, iar Pepe și Jean de la Craiova se vor întrece în a-l imita pe megastarul Michael Jackson, cu piesele “Smooth Criminal”, respectiv “Remember The Time”.
Cei patru finaliști s-au remarcat pe parcursul celui de-al patrulea sezon al show-ului “Te cunosc de undeva” cu roluri și interpretări memorabile. Anda a avut de imitat personalități dintre cele mai diverse, de la Toni Braxton la Aneta Stan, Dr Alban, Lady Gaga, James Brown, Nana Mouskouri și Lenny Kravitz.
Pepe a fost greu încercat de ruletă cu personaje precum Maria Dragomiroiu, Raj Kapoor, Mo-Do, Elena Cârstea, David Gahan, Călin Goia, Gabi Luncă.
Mirabela Dauer, Tarkan, Sofia Vicoveanca, Matteo, Zavaidoc, Marina Voica, DJ Bobo sunt câteva dintre personajele care l-au adus pe Jean în finala sezonului patru a show-ului.
Iar Maria a jucat la maximum în toate rolurile pe care le-a primit, în acest sezon, la “Te cunosc de undeva!”, printre care Edith Piaf, Pitbull, Benone Sinulescu, Gwen Stefani, Roman Iagupov ori Thalia.
Și tot diseară, ceilalți patru concurenți ai sezonului ce tocmai se încheie – Dalma, Ellie White, Matteo și Mike Diamondz – îi vor imita pe cei patru finaliști.