Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

DISCOVERY COMMUNICATIONS aniverseaza 25 de ani de existenta

Un sfert de secol de Discovery Channel

Astăzi se împlinesc 25 de ani de când John Hendriks, omul care este şi în prezent Preşedintele companiei Discovery Communications, a lansat postul Discovery Channel – primul canal prin cablu din Statele Unite, conceput special pentru a oferi programe documentare de înaltă calitate, care permit oamenilor să exploreze lumea în care trăiesc şi să îşi satisfacă astfel curiozitatea. În acest moment, Discovery Channel este postul TV pe bază de abonament cu cea mai largă distribuţie la nivel mondial.

“Inovaţia este elementul care diferenţiază Discovery. Încă de la formarea companiei, Discovery a oferit conţinut revoluţionar pe fiecare platformă, fiind un pionier în domeniul audio-vizualului. De la format digital la HD şi acum 3D, de 25 de ani încoace Discovery îşi propune să educe, să distreze şi să fie diferit. Asta intenţionăm să facem şi în următorii 25 de ani,” a comentat Katarzyna Kieli, General Manager, Discovery Networks Europa Centrală.

De atunci şi până în prezent, Discovery a investit anual sute de milioane de dolari în conţinut, pentru a-şi continua misiunea stabilită de fondatorul său John Hendricks, în 1985: satisfacerea curiozităţii. De la Iceberg Alley, primul program difuzat vreodată pe Discovery Channel, până la seriale de referinţă – Vânătorii de mituri, Cum se fabrică, Motociclete americane sau Tehnici esenţiale de supravieţuire – sau programe care au prezentat unele dintre cele mai mari progrese ştiinţifice şi descoperiri istorice ale secolului (Ardi, străbunica omenirii, Tutankamon se dezvăluie, Viaţa creată în laborator, etc), Discovery continuă să dezvolte programe originale, oferind telespectatorilor noi modalităţi de a-şi largi orizonturile şi de a cunoaşte lumea din jurul lor.

Sărbătorind această aniversare, Discovery priveşte în acelaşi timp spre viitor, urmând să lanseze publicului noi provocări în următoarele 12 luni:
· Lansarea primului canal 3D cu emisie non-stop, 24 ore pe zi, 7 zile pe săptămână, în parteneriat cu Sony şi IMAX.
· TLC, la ora actuală canalul de entertainment cu cea mai rapidă creştere din SUA, va fi lansat pe 75 pieţe din întreaga lume, ajungând în 100 milioane locuinţe până în primăvara lui 2011.
· Lansarea, în SUA, a canalul pentru copii The Hub, un joint venture cu Hasbro
· Lansarea, în SUA, a canalul canalul Oprah Winfrey Network

Discovery în România

În România, postul Discovery Channel a început să emită în 1997, urmând ca în anul 2006 compania Discovery să-şi deschidă un birou la Bucureşti. Din anul 2008, odată cu venirea Adei Roseti la Discovery, în poziţia de Channel Manager, postul Discovery Channel are o grilă de programe alcatuită local, în funcţie de preferinţele şi obiceiurile de vizionare ale românilor.
În 2009, Discovery Channel şi-a crescut cota de piaţă în România cu 33% faţă de anul precedent. Printre programele preferate ale românilor se numără Vânătorii de mituri, Cum se fabrică şi Tehnici esenţiale de supravieţuire.

“Discovery îşi derulează operaţiunile în Romania de 13 ani, bazându-se pe un conţinut de calitate, pe inovaţie şi pe adaptarea la specificul local. Investim foarte mult în înţelegerea publicului nostru şi încurajăm ideile angajaţilor noştri, care ne permit să ne dezvoltăm în permanenţă brand-urile, crescându-ne în acelaşi timp distribuţia,“ a spus Katarzyna Kieli, General Manager, Discovery Networks Europa Centrală.

În Romania, portofoliul Discovery include 7 posturi: Discovery Channel, Animal Planet, Discovery Science, Discovery Travel&Living, Discovery World, ID Investigation Discovery si Discovery HD Showcase.

Despre Discovery Communications

Discovery Communications este compania numărul unu în lume în producţia de programe documentare, ajungând în casele a peste 1,5 miliarde de abonaţi, din peste 180 de ţări. Discovery îi îndeamnă pe oameni să exploreze lumea în care trăiesc şi să-şi urmeze curiozitatea, atât prin intermediul celor peste 100 de reţele globale, conduse de Discovery Channel, Animal Planet, Discovery Science şi Discovery HD, cât şi prin intermediul produselor şi serviciilor comerciale şi educaţionale de top sau prin portofoliul diversificat de servicii media digitale, incluzând HowStuffWorks.com. În Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, există 13 mărci Discovery, disponibile unui număr de 230 milioane de abonaţi, din 115 ţări, oferind programe adaptate în 28 de limbi.

Discovery Networks Europa Centrală în România

Prezentare generală:

o General Manager: Katarzyna Kieli
o Channel Manager: Alexandra Tiganas (Ada Roseti)
o 7 posturi: Discovery Channel, Animal Planet, Discovery Travel&Living, Discovery Science, Discovery World, ID Investigation Discovery, Discovery HD Showcase
o 2 feed-uri locale: Discovery Channel, Animal Planet

Momente cheie:

1997
o Lansarea Discovery Channel în România

2006
o Lansarea unui feed dedicat pentru Discovery Channel
o Deschiderea biroului Discovery în România

2008
o Lansarea vânzărilor de publicitate in-house
o Lansarea grilei de programe localizate pentru Discovery Channel
o Transformarea Discovery Civilization în Discovery World
o Lansarea unui feed dedicat şi a vânzărilor de publicitate pentru Animal Planet

2009
o Lansarea posturilor ID Investigation Discovery & Discovery HD Showcase
o Rebranding-ul Discovery Channel, Animal Planet, Discovery Travel&Living, Discovery Science, Discovery World

2010
o Lansarea vânzărilor de publicitate pentru TCM, canalul de filme al companiei Turner Broadcasting

EVOLUŢIA ÎN TIMP A COMPANIEI DISCOVERY

(Zona EMEA – Europa Orientul Mijlociu si Africa)

1985:
o John Hendricks, Fondator şi Preşedinte al companiei, lansează Discovery Channel în Statele Unite, ajungând la 156 000 abonaţi. Primul program difuzat este ‘Iceberg Alley’.

1986:
o La prima sa aniversare, în iunie 1986, Discovery numără deja 7 milioane abonaţi.

1987:
o Discovery Channel intră în istoria televiziunii, emiţând în SUA, în direct, 66 ore de programe preluate de la televiziunea sovietică.

1988:
o La Discovery Channel debutează ‘Shark Week’/Săptămâna Rechinilor, o premieră absolută: primul program de televiziune special branduit la televiziunea prin cablu.

1989:
o Compania Discovery se lansează pe plan internaţional, în Marea Britanie şi Scandinavia.
o Este produs ‘Ivory Wars’, primul program comisionat de Discovery, care este apoi difuzat în SUA.

1990:
o Discovery Channel ajunge în peste 50 milioane de locuinţe.

1991:
o Este achiziţionat The Learning Channel.

1992:
o Discovery Channel transmite ‘In The Company Of Whales’/În compania balenelor, un program filmat în 15 ţări şi în mai multe oceane din toată lumea.

1995:
o Discovery Channel transmite seria premiată, în şase părţi, ‘Yugoslavia: Death of a Nation’/Iugoslavia: Moartea unei naţiuni.

1996:
o Discovery Channel se lansează în zona sub-sahariană din Africa (cu excepţia Nigeriei). La ora actuală, este cel mai mare furnizor de programe documentare din Africa.
o Animal Planet, unicul canal dedicat relaţiei dintre oameni şi animale, difuzează în premieră programe în regiunea EMEA.

1997:
o Discovery Channel Global Education Partnership lansează primul său Centru de Învăţare în Africa de Sud.

1998:
o Discovery Channel emite în direct de pe Titanic pentru mai bine de 100 ţări din întreaga lume.

1999:
o Documentarul care urmăreşte descoperirea palatului Cleopatrei este emis în premieră, după explorarea portului Alexandria din Egipt.

2000:
o Discovery emite ‘Inside the Space Station’/În interiorul Staţiei Spaţiale” în 150 ţări, urmărind dezvoltarea, construirea şi implementarea Staţiei Spaţiale Internaţionale “Freedom”.
o Discovery finanţează lucrările de scoatere la lumină a unui mamut în Siberia, iar documentarul ‘Raising the Mammoth’ stabileşte un nou record de audienţă în industrie, cu un public estimat la 62 milioane la nivel mondial.
o Distribuţia globală a Animal Planet depăşeşte pragul de 100 milioane locuinţe abonate.
o Programul Pe urmele dinozaurilor stabileşte un record de audienţă absolut al tuturor timpurilor, fiind cea mai vizionată transmisie TV din istoria Discovery Channel.

2001:
o Discovery Channel devine brand-ul de televiziune cu cea mai mare distribuţie la nivel mondial, ajungând în peste 400 milioane locuinţe din întreaga lume.

2003:
o “Expediţia Bismark” a lui James Cameron atinge cea mai ridicată cotă de audienţă până la momentul respectiv pe Discovery Channel, în Danemarca.
o Discovery Communications anunţă un parteneriat de referinţă, încheiat cu primatologul de renume mondial Jane Goodall.

2004:
o Primul sezon din “Motociclete americane” se difuzează în premieră pe Discovery Channel, în EMEA.
o Discovery Communications ajunge la un miliard de abonaţi în întreaga lume.

2005:
o Discovery Communications sărbătoreşte a 20-a aniversare a Discovery Channel.
o Discovery devine pionier în domeniul platformelor HD, distribuind Discovery HD în regiunea EMEA (re-branduit în 2010 sub denumirea de Discovery HD Showcase).
o Discovery Channel devine sponsorul titular al echipei de ciclism Discovery Channel Pro-Cycling din care face parte Lance Armstrong, de şapte ori câştigător al Turului Franţei.
o În premieră absolută, este difuzat primul sezon din ‘O pradă mortală” pe Discovery Channel – în aprilie, în mai bine de 150 ţări.
o Filmul axat pe evenimentele din 11 septembrie 2002, ‘The Flight That Fought Back’/, este vizionat în peste 7 milioane locuinţe şi cotat drept programul cu cea mai mare audienţă pe Discovery Channel, după ‘Raising the Mammoth’.

2006:
o Discovery produce prima sa docu-dramă de lung metraj, despre un om care a avut viziunea altor vremuri decât cele în care a trăit: Nostradamus.
o Discovery Communications aduce conţinut video pe Google Earth.
o David Zaslav, fost preşedinte al NBC Universal Cable, Domestic TV şi New Media Distribution, este numit President & Chief Executive Officer al Discovery Communications.
o Discovery Communications lansează DMAX, prima sa reţea de televiziune free-to-air, care ajunge în 27 milioane locuinţe în Germania.

2007:
o Discovery Channel difuzează ‘Planeta Pământ’, care devine programul de istoria naturii cu cele mai mari cote de audienţă din toate timpurile pentru televiziunea prin cablu – şi totodată cel mai urmărit eveniment prin cablu al tuturor timpurilor, atrăgând peste 65 milioane telespectatori.
o O mumie de 3 500 ani, identificată cu certitudine ca Hatshepsut, una dintre puţinele femei din istorie care au devenit faraoni, este descoperită în Egipt. Discovery Channel finanţează studiile de cercetare şi dezvăluie descoperirile ştiinţifice în faţa întregii lumi, în programul-premieră ‘Secretele reginei pierdute a Egiptului’.
o Veniturile anuale pentru divizia Discovery Networks International depăşesc pentru prima dată 1 miliard de dolari.

2008:
o Discovery Networks EMEA comandă studiul ‘Species: A Users Guide to European Males’, cel mai mare şi mai complet studiu realizat vreodată asupra atitudinilor şi comportamentelor masculine.
o Programul hit al Discovery Channel ‘Time Warp’ face echipă cu trupa rock Metallica pentru un episod special.
o Este difuzat episodul special din ‘Vânătorii de mituri’ inspirat de filmele cu James Bond, studiind mituri explozive despre gadget-urile, armele şi metodele de evadare ale lui Bond, în Africa de Sud.
o Discovery devine providerul internaţional numărul unu de reţele HD, cu servicii HD furnizate pe 17 pieţe în afara SUA, inclusiv în Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Germania, Irlanda, Olanda, Norvegia, Polonia, Suedia şi Marea Britanie, ajungând la peste 4 milioane abonaţi.
o Planet Green debutează în SUA, fiind primul canal cu emisie non-stop, 24 ore pe zi, 7 zile pe săptămână, dedicat dezvoltării durabile şi planetei.
o Discovery Communications devine companie cotată la bursa NASDAQ.

2009:
o Animal Planet HD se lansează pentru prima dată în regiunea EMEA.
o ID:Investigation Discovery, oferind conţinut de investigaţie bazat pe date reale, se lansează în Polonia, fiind acum prezent în 21 ţări din regiunea EMEA, inclusiv Romania.
o Aventurierul Bear Grylls şi actorul Will Ferrell îşi unesc eforturile pentru un episod special al programului hit Discovery Channel ‘Tehnici esenţiale de supravieţuire’.
o Discovery Channel prezintă o premieră mondială cu totul deosebită: Ardi, străbunica omenirii prezintă investigaţia care a condus către acest moment de referinţă: publicarea datelor despre fosilele de Ardipithecus ramidus – cel mai vechi schelet din ramura hominidă a arborelui genealogic al primatelor.

2010:
o Lansarea postului TLC in regiunea EMEA (initial in Norvegia), canal care combină celebrul brand Discovery cu programe de familie, adaptate la gusturile locale.
o Discovery Communications încheie un parteneriat cu ONU pentru a sărbători “Un An de Biodiversitate”.
o Discovery Communications, Sony şi IMAX anunţă că intenţionează să lanseze primul canal de televiziune 3D dedicat, cu emisie non-stop, în SUA.
o Programul Discovery ‘Tutankamon se dezvăluie’ îl urmăreşte pe egiptologul de renume mondial Zahi Hawass, care conduce o investigaţie criminalistă fără precedent pentru a descoperi identitatea părinţilor şi bunicilor faraonului Tutankamon, cauza morţii acestuia şi detalii referitoare la domnia lui.
o Discovery Communications este compania media de programe documentare numărul unu în lume, care ajunge la peste 1,5 miliarde abonaţi din peste 180 ţări.

John S. Hendricks

Fondator şi Preşedinte, Discovery Communications

John S. Hendricks este Fondatorul şi Preşedintele Discovery Communications, compania media de programe documentare numărul unu în lume. Hendricks a creat Discovery Channel în 1985 – primul canal prin cablu din Statele Unite conceput special pentru a oferi programe documentare de înaltă calitate, care permit oamenilor să exploreze lumea în care trăiesc şi să îşi satisfacă astfel curiozitatea.

Hendricks a fost şi este forţa care a impulsionat creşterea uriaşă a Discovery, inclusiv expansiunea Discovery Communications pornind de la proprietatea sa de bază, Discovery Channel, până la stadiul actual – operaţiuni globale derulate în peste 170 ţări şi teritorii, ajungând la peste 1,5 miliarde abonaţi. Sub conducerea lui Hendricks, activele Discovery includ acum peste 100 canale cu programe diverse, reprezentând 27 brand-uri de divertisment, între care TLC, Animal Planet, Science Channel şi HD Theater. Alte proprietăţi ale Discovery sunt Discovery Education şi Discovery Commerce.

Un adevărat vizionar în industria media, Hendricks a primit premiul Primetime Emmy şi cea mai înaltă distincţie acordată de Academia de Arte & Ştiinţe de Televiziune, Governors Award, pentru conceperea seriei TLC Great Books. Ark Trust l-a ales pentru a-i oferi Genesis Award pentru activitatea sa de-o viaţă, mai exact pentru eforturile de informare a publicului din întreaga lume cu privire la probleme legate de animale. De asemenea, Hendricks a fost recunoscut ca primul lider de corporatie care a primit Premiul “Prietenul Educaţiei”, acordat de Asociaţia Naţională pentru Educaţie din SUA, pentru “inovaţii în domeniul educaţiei şi tehnologiei, şi pentru extraordinara extindere a oportunităţilor educaţionale pentru copiii de vârstă şcolară din America.”

Hendricks face parte din comitetul director al mai multor organizaţii non-profit, între care Comitetul Olimpic al Statelor Unite şi National Forest Foundation.

Înainte de 1985, Hendricks a fondat şi a fost preşedintele American Association of University Consultants (AAUC) – Asociaţia Americană a Consultanţilor Universitari, o organizaţie privată de consulting specializată pe distribuţie TV, marketing şi strângere de fonduri pentru programe şi servicii educative. Hendricks are o diplomă de absolvent de istorie (Magna cum laude, 1974) şi un doctorat onorific (1991) acordat de Universitatea din Alabama, Huntsville.

Bucuresti, 17.06.2010

{mosloadposition user9}

{mosloadposition user10}

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.