62% dintre români* consideră că Discovery Channel le-a influenţat viaţa în mod pozitiv
17% dintre ei declară că Discovery este singurul motiv pentru care încă au televizor în casă
În 1997 Discovery Channel a emis pentru prima dată în România, oferindu-le telespectatorilor programe unice despre ştiinţă, tehnologie, călătorii sau inginerie, făcându-le cunoştinţă cu oameni fascinanţi şi arătându-le unele dintre cele mai uluitoare locuri din lume. De atunci, Discovery Channel a devenit cel mai urmărit canal de documentare din România, fiind considerat “cel mai fascinant” brand media din ţara noastră**.
Cu ocazia celei de-a 15-a aniversări, Discovery România a realizat un studiu de piaţă pentru a evalua impactul pe care brandul Discovery l-a avut asupra românilor, de-a lungul timpului. Pe baza rezultatelor studiului, compania lansează pe 12 martie o campanie de marketing intitulată “Efectul Discovery”.
"Discovery Channel a stimulat imaginaţia şi dorinţa de cunoaştere a generaţii întregi de telespectatori din toată lumea. Mai mult decât o televiziune, Discovery este o sursă de inspiraţie care hrăneşte pasiuni, trezeşte curiozitatea şi dorinţa de a explora lumea. Şi asta nu o spunem doar noi, ci oamenii care ne urmăresc de atâţia ani. Pentru noi aniversarea aceasta e o bună ocazie să verificăm ce impact a avut Discovery asupra românilor, daca le-a influenţat viaţa în vreun fel. Răspunsurile pe care le-am primit au fost peste aşteptările noastre,” a declarat Ada Roseti, Director de Programe pe Europa de Sud-Est, Discovery Networks CEEMEA.
Implementat în februarie 2012 de către compania de cercetare de piaţă Mercury Research, studiul dezvăluie opiniile românilor cu privire la influenţa pe care a avut-o televiziunea, în general, asupra lor şi felul în care Discovery Channel, în particular, i-a ajutat să descopere lumi, poveşti şi perspective de viaţă la care altfel nu ar fi avut acces. Sondajul de opinie a fost realizat pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional, pentru populaţia cu vârste între 18 şi 49 de ani, rezidentă în mediul urban.
Iată câteva dintre concluziile studiului:
· 62% dintre respondenţi consideră că Discovery Channel, în comparaţie cu alte televiziuni, a avut un efect pozitiv asupra vieţii lor, prin prisma cunoştinţelor pe care le-au obţinut urmărind acest canal. Telespectatorii consideră că Discovery i-a influenţat în mai multe moduri: i-a ajutat să descopere lumi şi civilizaţii noi; le-a oferit subiecte de discuţie cu prietenii şi i-a făcut să simtă că îşi petrec timpul într-un mod util.
· Întrebaţi cum percep canalul Discovery în contextul mediatic din România, 52% dintre respondenţi consideră că Discovery Channel este “combinaţia perfectă între divertisment şi informaţie”, în timp ce 17% declară că Discovery este “unicul motiv pentru care încă mai au televizor/abonament la TV”.
· Principalele elemente care diferenţiază Discovery Channel de alte televiziuni sunt următoarele: prezintă ştiinţa în mod accesibil (74%), combină informaţii şi divertisment (63%) şi oferă o mare diversitate de programe (53%).
· Dacă ar fi fost o persoană, Discovery Channel ar fi fost “o combinaţie între un explorator şi un om de ştiinţă” (48%) sau “un prieten de la care ai ce învăţa” (33%).
Pe baza acestor rezultate, echipa Discovery România a decis să lanseze pe 12 martie o campanie de marketing intitulată “Efectul Discovery”, pentru a sublinia modul în care televiziunea a avut un impact în vieţile privitorilor români. Echipa a selectat poveştile a cinci români care consideră că Discovery Channel i-a ajutat să ajungă acolo unde se află astăzi, fie datorită informaţiilor oferite, fie doar prin puterea exemplului. Poveştile lor vor fi făcute publice prin intermediul acestei campanii de marketing care include execuţii outdoor, print, online şi radio, dar şi promo-uri difuzate pe Discovery Channel.
· Alexandru Jderu, 23 de ani, student: Alex e pasionat de roboţi, iar sursa lui de inspiraţie a fost Discovery Channel. După ce a urmărit programul Vânătorii de mituri, s-a convins că merită să îşi ducă pasiunea mai departe. Acum construieşte un robot luptător de sumo, pentru a participa la o competiţie internaţională.
· Dragoş Brasov, 44 de ani, astronom-amator: Dragoş considera că pasiunea lui pentru astronomie nu era un lucru despre care să poată discuta cu oricine, însă Discovery i-a arătat că nu este singurul din Univers care e pasionat de stele. Acum, Dragos este preşedintele Asociaţiei Astronomice URANIA, ţine cursuri de astronomie pentru pasionati şi îi învaţă pe copii despre telescoape, stele si galaxii. De fiecare dată când i-a fost greu sa-si urmeze pasiunea, Discovery l-a inspirat să meargă mai departe.
· Alexandru Paunică, 27 de ani, şofer de taxi: Într-o noapte, Alex a avut un accident şi a căzut cu taxiul în râul Dâmboviţa. Din fericire, şi-a amintit ce a făcut Bear Grylls când a rămas blocat într-o maşină sub apă, în emisiunea Tehnici de Supravieţuire Urbanǎ, i-a urmat sfaturile întocmai şi şi-a salvat viaţa.
· Bogdan Gudin, 34 de ani, om de afaceri: Bogdan era pasionat de gadget-uri, dar uitându-se tot timpul la programul Gadget Show, a realizat că pasiunea lui se poate transforma într-o afacere. Fără să stea prea mult pe gânduri, şi-a deschis propriul magazin de gadget-uri din care face bani jucându-se în fiecare zi.
· Adrian Vicol, 26 de ani, economist: Inspirat de programul Maşini pe alese, Adrian şi-a descoperit pasiunea de a recondiţiona maşini retro americane. În scurt timp, a apărut şi primul său proiect – un Corvette din 89. Chiar dacă la început nu era foarte încrezător că ar fi capabil să repare singur o maşină, Discovery l-a încurajat să-şi ducă visul mai departe.
În acelaşi timp, campania îi invită pe fani să participe la cea de-a 15-a aniversare împărtăşind prin intermediul Facebook şi Twitter poveştile lor despre modul în care i-a inspirat Discovery, de-a lungul timpului. Mari sau mici, personale sau profesionale, amuzante sau serioase, Discovery vrea sa afle poveştile tuturor celor care au fost inspiraţi de programele sale.
Campania “Efectul Discovery” este coordonată de Discovery România şi implementată de agenţiile partenere: Headvertising – creaţie, Zenith Media şi HMedia – strategie de media şi Grayling – activitati de PR.
* Urban, 18-49
** Conform studiului din 2011 Branduri Fascinante comandat de revista BIZ şi realizat de 360 Inshights