· Noi programe cu eroii Discovery Channel, printre care Bear Grylls, Ross Kemp sau Donal Macintyre
· Filme de scurt metraj, produse local, cu „eroii” Discovery din România
· Noua campanie de marketing pentru promovarea grilei de toamnă
Noua grilă de toamnă a postului Discovery Channel, creată sub conceptul „Descoperă eroul din tine!”, aduce telespectatorilor premiere cu cei mai cunoscuţi eroi Discovery, dar şi 7 producţii locale de scurt metraj, cu protagonişti români care întruchipează spiritul Discovery prin pasiunile şi stilul lor de viaţă.
„Pentru Discovery, a fi erou înseamnă să ai curajul să îţi trăieşti pasiunile la maxim şi să fii o sursă de inspiraţie pentru alţii. De la Tehnici esenţiale de supravieţuire la Vânătorii de mituri, asta fac personajele din programele noastre, fiecare în felul său. Vrem să arătăm că oamenii de felul acesta nu sunt doar personaje de televiziune, ci se află printre noi în fiecare zi. Pe unii dintre ei i-am găsit chiar aici, în România; am filmat poveştile lor şi le vom difuza pe Discovery Channel în lunile septembrie şi octombrie,” a explicat Ada Roseti, Channel Director pentru România, Ungaria, Republica Cehă şi Slovacia, DNCE.
Un aeromodelist, un motociclist care a călătorit până în Mongolia şi înapoi, un tânăr practicant de parkour şi un doctor care salvează oameni de la celălalt capăt al lumii, sunt doar câţiva dintre protagoniştii poveştilor din România, pe care telespectatorii postului Discovery Channel îi vor putea vedea, începând cu 27 septembrie, în fiecare zi, de la ora 22.00. Filmele sunt scurt-metraje de câte 3 minute, pentru producţia cărora Discovery România a colaborat cu Videograma şi Transart.
Tot în noua grilă de toamnă, Discovery Channel a inclus şi câteva premiere prezentate de unii dintre cei mai faimoşi „eroi” ai postului. Începând cu a doua săptămână a lunii septembrie, în fiecare seară, la ora 22.00, fanii vor putea viziona următoarele emisiuni, parte din campania „Descoperă eroul din tine”:
Luni, ora 22.00 – Tehnici de supravieţuire urbană
Marţi, ora 22.00 – Cele mai dure oraşe din lume
Miercuri, ora 22.00 – Ross Kemp în jungla urbană (sezoanele 2 şi 3)
Joi, ora 22.00 – Ray Mears şi tehnicile indigenilor
Sâmbătă, ora 22.00 – Dr G, medic legist
Duminică, ora 22.00 – Monştrii apelor (sezonul 2)
Printre premierele lunii septembrie la Discovery Channel se mai numără: O pradă mortală, sezonul 6 (in fiecare duminica, la ora 23) sau 9/11 După căderea turnurilor (11 septembrie, la ora 22.30).
Noua campanie de marketing a postului Discovery Channel, bazată pe conceptul „Descoperă eroul din tine”, se va desfaşura în perioada 13 septembrie – 30 octombrie şi va cuprinde activităţi ATL – outdoor (panouri afişate în 7 oraşe), metrou, cinematografe, print, online – şi activităţi de PR. Toate creaţiile folosite în campania ATL prezintă eroi ai programelor Discovery Channel: Bear Grylls (Tehnici de supravieţuire urbană), Ross Kemp (Ross Kemp în jungla urbană) şi Jeremy Wade (Monştrii apelor), dar şi trei dintre eroii Discovery locali: Mihai Barbu (motociclist), Florin Mârză (practicant de parkour) şi Roland Hermann (medic călător).
Elementele creative folosite în această campanie au fost realizate de echipa internă de creaţie a Discovery Networks. Agenţiile externe implicate în campanie sunt Zenith Optimedia pentru media planning şi buying, Httpool pentru planificarea şi implementarea campaniei online (incluzând Facebook) şi Grayling pentru implementarea activităţilor de PR.
Roland Hermann – “Tămăduitor”
Roland Hermann (32 de ani) este de profesie stomatolog, dar ar da oricând timpul petrecut în cabinetul lui privat din Mediaş pentru experienţele trăite în ţări din lumea a treia, unde are ocazia să ajute oameni care nu şi-ar permite niciodată serviciile unui medic specialist.
După ce a absolvit Facultatea de Medicină Dentară din Târgu Mureş în 2003 şi a strâns suficienţi bani pentru medicamente şi instrumente, Roland a decis să plece în expediţii.
Adună informaţii, alege un loc anume, îşi face echipa, strânge banii, ia legătura cu oamenii din teren şi pleacă în ţări precum Brazilia, Nepal, Ruanda, Ciad pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie de expertiza lui.
Ca să economisească bani, pe care ulterior i-ar putea folosi pentru medicamente si pentru a putea traversa mai repede distanţele dintre sate, Roland şi-a luat licenţă de pilot. În felul acesta, ajunge mai repede la oamenii care au nevoie de el.
Întrebat fiind de ce a ales să-şi practice meseria în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii, condus de un altruism fără limite, Roland răspunde: “pentru că acolo locuiesc ei”. Astfel, a ajuns să practice medicina la un nivel ideologic, total dezinteresat.
Hermann Tibi Roland este originar din Mediaş, judeţul Sibiu, şi este pasionat de parapantă, muzică (pian, chitara, Blockflöte), paraşutism, alpinism, fotografie şi desen.
Florin Capitănoiu – ”Zburător”
Florin Capitănoiu (18) este cel mai talentat aeromodelist din cadrul clubului Aeropower din Bucureşti, din care face parte de doi ani. Florin a început să contruiască modele de avioane şi elicoptere când avea doar 13 ani. După doar doi ani devenea deja practicant de performanţă.
În 2009, Florin a fost Campion Naţional la acrobaţie cu modele clasa indoor, iar pentru 2010 şi-a propus să iasă învingător la acrobaţie clasa f3a (modele clasa f3a cu anvergura 2m, motor termic).
În ceea ce priveşte viitorul său, Florin îşi doreşte să devină pilot pe avioane comerciale, motiv pentru care în 2011 şi-a propus să intre la Şcoala Superioară De Aviaţie Civilă (SSAVC).
Marian Chiriac – “Alergător”
De când era copil, visul lui Marian a fost să alerge într-un maraton. Acum mai bine de 23 de ani, visul i s-a împlinit, însă el a continuat să alerge – prin oraş, pe munţi, prin deşert.
Printre cele mai neobişnuite locuri unde a alergat se numără Sahara şi Himalaya, la peste 5000 de metri altitudine. În ceea ce priveşte maratoanele urbane, el a participat la cele din Bucureşti, Atena, Toronto şi Berlin.
În ultimii ani, Marian a devenit din ce în ce mai selectiv, participând la curse cât mai provocatoare.
În prezent, Marian antrenează oameni obişnuiţi pentru maratonul din Bucureşti, care va avea loc în luna octombrie şi lucrează ca editor la revista Alerg, singura publicaţie dedicată alergătorilor din România.
Florin Mârza – „Săritor”
Florin Mârza şi-a descoperit pasiunea pentru Parkour la vârsta de 16 ani, în oraşul natal, Galaţi. Totul a început ca o joacă şi, în timp, a devenit un adevărat mod de viaţă. În prezent, Florin Mârza sau Skypici, cum este cunoscut în lumea practicanţilor de Parkour, este unul dintre cei mai cunoscuţi traceuri (practicanţi de Parkour) din România.
Pentru Florin Mârza, a practica Parkour înseamnă a-ţi descoperi propriile limite şi a te pregăti intens pentru a le depăşi. În acest sens, oraşul Galaţi este de mai bine de 6 ani “sala” în care se antrenează pentru Parkour. Mai mult decat atât, în fiecare an Florin participă la “jam-urile” (întâlniri speciale ale tuturor pasionaţilor de Parkour) organizate în oraşele mari, din dorinţa de a evolua cât mai mult în acest domeniu.
În anul 2009, a reuşit să ajungă în Lisses (Franţa), oraşul în care a luat naştere Parkour-ul şi l-a cunoscut pe cofondatorul acestei discipline, Sebastien Foucan. Ca urmare a acestei călătorii şi din dorinţa de a se face înţeles şi de a transmite şi altora pasiunea sa pentru Parkour, a realizat un documentar – “Journey through life”. Mai multe detalii cu privire la acest documentar, puteţi găsi accesând link-ul: //www.traceurs.ro/cum-am-inceput-proiectul-qjourney-through-lifeq.html.
Singura competiţie care există şi pe care încearcă s-o câştige este cea cu sine însuşi.
În schimb, Florin Mârza se poate mândri cu onoarea de a i se fi ridicat o statuie în centrul oraşului natal, ca recunoaştere a performanţelor sale – „Lui Florin Mârza. Pentru că a îndrăznit să practice Parkour prin oraş. Ştim cât este e greu să sari peste obstacole".
Szabo Jeno – “Scufundător”
Jeno (42) s-a antrenat să devină scafandru încă de când era copil.
Ca urmare a devotamentului şi a muncii sale, el a ajuns să se scufunde în Deltă cu renumitul Jean-Yves Cousteau, care i-a făcut cadou propriul costum. Asta se întâmpla în urmă cu 20 de ani. Între 1985 şi 2004, el a obţinut peste 25 de acreditări internaţionale.
Încetul cu încetul, Jeno a început să antreneze alţi pasionaţi de scufundări, în timp ce el devenise un adevărat vânător de comori. Una dintre experienţele de neuitat a fost atunci când a găsit câteva dintre comorile ascunse pe coasta Africii de Sud.
În 2009, Jeno a început un proiect special pentru a-i ajuta pe surdo-muţi să comunice sub apă, folosind aceeaşi tehnică ca în cazul comunicării cu delfinii şi anume propagarea sunetului în apă sub formă de unde.
În prezent, românul spune cu greu “nu” provocărilor, fiind mereu pregătit pentru o nouă experienţă subacvatică, fie că înoată înconjurat de rechini, fie că este vorba de o simplă scanare a fundului Mării Negre.
Jeno este membru în mai multe organizaţii profesionale naţionale şi internaţionale, precum organizaţia internaţională NAUI (SUA), cea mai mare organizaţie non-profit din lume pentru training subacvatic, Scuba School International (SUA), Divers Alert Network (Europe), Rescue International (USA), Asociaţia Scafandrilor Profesionişti din România sau Centrul de Cercetari Subacvatice (România).
Jeno locuieşte în oraşul Valea Crişului, din judeţul Covasna, este căsătorit şi are doi copii.
Mihai Barbu – „Călător”
În patru luni, Mihai Barbu (30 de ani) a străbătut, pe motocicletă, miile de km care despart România de Mongolia.
Mihai şi-a planificat călătoria timp de doi ani. Cu o lună înainte de plecare, şi-a dat seama că i-ar prinde bine nişte bani în plus faţă de bugetul alocat iniţial. Exact banii de benzină. Pentru că nu mai avea timp sa obtina parteneriate pentru difuzarea unor reportaje de pe drum, lui Mihai i-a venit o idee originală: a împărţit drumul său în segmente de câte 500 de kilometri şi în schimbul a 50 de euro pentru fiecare segment vândut a oferit cumpărătorului povestea şi fotografiile realizate pe bucata respectivă de drum. Numele fiecăruia a fost scris pe un abţibild lipit pe parbrizul lui Doyle – motocicleta cu care a plecat la drum. În urma postării anunţului pe un forum de motociclism, Mihai a vândut toti kilometri în mai puţin de două săptămâni. 43 de oameni au primit drept chitanţă un abţibild cu logo-ul Mongolia.ro şi câte o scrisoare.
De meserie, Mihai este fotoreporter şi a colaborat cu cotidiene naţionale precum România Liberă sau Evenimentul Zilei, dar şi cu agenţii internaţionale de ştiri, precum Reuters sau AFP. Talentul său pentru fotografie a fost apreciat de mai multe organizaţii profesionale din ţară, precum Asociatia Fotografilor de Presa din România sau Clubul Român de Presă.
Mihai s-a născut în Lupeni, judeţul Hunedoara, şi în 2002 a absolvit Şcoala Superioară de Jurnalistică Bucureşti.
Mongolia.ro în cifre
Un om, o motocicletă, 26.000 km, 4 luni, 13 ţări. Peste 800 de imagini incredibile şi 200 de pagini de poveste în 43 de scrisori. Peste 40 000 de vizitatori unici pe mongolia.ro plus distincţia de “Blogul foto al anului” la Roblogfest 2009.
Sebastian Codreanu – “Chopplitor” (constructor de motociclete)
Sebastian Codreanu (23) este pasionat de motocicletele unicat pe care le proiectează şi pe care le construieşte singur, manual. Şi-a descoperit pasiunea când avea doar 16 ani, iar în prezent este unul dintre cei mai tineri constructori de motociclete din Europa.
Cel mai mult îi place să recondiţioneze motociclete din anii 30’ – 40’ pentru că, din punctul lui de vedere, nu necesită o tehnică complicată. De aici şi pasiunea lui pentru motoare vechi.
Ultima sa creaţie, Rising, a fost premiată la cel mai mare salon moto din Europa, ce are loc la Padova (Italia). Ca premiu, lui Sebastian i s-a oferit oportunitatea de a expune motocicleta în cadrul celei mai mari expoziţii din lume, „Daytona Rat’s Hole”, în Statele Unite ale Americii.
Pentru 2011, Sebastian şi-a propus să participe la Campionatul Mondial de Design Moto.
Ross Kemp în jungla urbană (sezoanele 2 şi 3) – în fiecare miercuri, la ora 22.00
Ross Kemp în jungla urbană îl prezintă pe actorul britanic în călătoriile sale prin toată lumea, având acces la bandele brutale care terorizează comunităţile unde trăiesc. Ross ajunge să discute cu membrii unor grupări secrete care operează în zilele noastre, printre care o bandă feroce din Africa de Sud, "Numbers", sau banda Mara Salvatruchaor MS13 din El Salvador; de asemenea, are acces la cultura bandelor din zona de mijloc a Americii, mai exact din St. Louis, în Missouri. Urmăriţi această incursiune plină de suspans, care dezvăluie activităţile uluitoare şi sordide ale unora dintre cele mai periculoase bande de pe glob. Programul scoate la lumină aspectele care îi motivează pe membrii bandelor şi eforturile care se fac pentru ca aceste grupări să fie ţinute sub control.
Tehnici de supravieţuire urbană – în fiecare luni, la ora 22.00
Tehnici de supravieţuire urbană este un program în care aventurierul Bear Grylls e pus într-un alt fel de situaţii dificile şi trebuie să supravieţuiască în mediul urban. Seria se bazează pe manualul cu tehnici de supravieţuire "Worst-Case Scenario" şi prezintă soluţii imediate pentru o diversitate de situaţii de criză, oferind sfaturi despre cum putem ieşi, pas cu pas, din fiecare caz. Bear trece printr-o multitudine de situaţii periculoase, care îi solicită la maximum limitele fizice. Pe jumătate cascador şi pe jumătate expert în tehnici de supravieţuire urbană, el prezintă situaţii în care şi telespectatorii s-ar putea afla, în orice moment.
O pradă mortală (sezonul 6) – în fiecare duminică, la ora 23.00
"O pradă mortală" revine pentru un furtunos sezon 6. Cinci căpitani şi echipajele lor se întorc în apele necruţătoare ale Mării Bering pentru a continua să caute crabi. Cum în joc e o recompensă de 100 milioane dolari, cu toţii sunt pregătiţi să îşi rişte viaţa, înfruntând furtuni cumplite, valuri de 12 metri înălţime şi condiţii de muncă îngrozitoare. Atmosfera este întotdeauna tensionată, căci lipsa de somn provoacă certuri între marinari şi creşte riscurile de accidentare. În sezonul anterior, opt oameni şi-au pierdut viaţa în Marea Bering. Anul acesta, catastrofa loveşte chiar unul dintre vasele prezentate în acest program.
Monştrii apelor (sezonul 2) – în fiecare duminică, la ora 22.00
Urmăriţi-l pe prezentatorul, biologul şi pescarul extrem Jeremy Wade, care se întoarce pentru a prinde şi alţi peşti extraordinari, supradimensionaţi, în sezonul al doilea al programului "Monştrii apelor". Călătoria lui prin toată lumea îl poartă pe Wade în adâncurile întunecate ale întinderilor de ape, prins într-o adevărată luptă psihologică împotriva bestiilor care pândesc ameninţător în râurile şi lacurile planetei. Străbătând globul şi punându-şi propria viaţă în pericol, Wade caută misterioşi prădători de apă dulce, decis să verifice miturile create în jurul acestor făpturi aproape supranaturale. În acest sezon, urmăriţi-l pe Jeremy cum caută uriaşul peşte cap-de-şarpe, peştele-tigru, pisica-de-mare ucigaşă şi multe alte specii.
11 septembrie : După căderea turnurilor, sâmbătă, 11 septembrie, de la ora 22.30
Acest program prezintă în detaliu ce a urmat după şocantele evenimente din 11 septembrie 2001, când World Trade Center din New York a fost atacat de terorişti care au deturnat curse aeriene, făcând Turnurile Gemene să se prăbuşească şi ucigând mii de persoane. Studiem relatări directe ale personalului implicat în operaţiunile de salvare, care a înfruntat condiţiile periculoase pentru a ajunge la supravieţuitori. Discutăm cu soldaţi trimişi la locul dezastrului, rude care i-au căutat zadarnic pe cei dragi, supravieţuitori care au fost scoşi de sub dărâmături şi oameni care au surprins imagini ale catastrofei, din diverse unghiuri care le-au permis o privire de ansamblu.