Campania „Oricine poate fi erou” se lansează pe 4 martie
Discovery Channel lansează o nouă campanie locală prin care sunt căutaţi, recunoscuţi şi recompensanţi oameni din România care trăiesc „în spiritul Discovery”, urmându-şi pasiunile, curiozitatea şi spiritul de aventură.
Desfăşurată în perioada martie-iunie 2011 şi dezvoltată sub conceptul Oricine poate fi erou, campania este o continuare a ediţiei din 2010 – Descoperă eroul din tine.
“Anul trecut am găsit pe cont propriu o serie de „eroi Discovery” şi am difuzat pe post poveştile lor sub forma unor scurt metraje. Reacţia publicului a fost foarte bună, aşa că am decis să continuăm, însă de data aceasta îi provocăm pe telespectatori să ne propună noi eroi. Aşadar, toţi cei care cunosc un posibil „erou Discovery” sau care se consideră pe sine un astfel de personaj, sunt invitaţi să-şi înscrie propunerile pe pagina noastră de Facebook începând cu 4 martie. Mai mult, le dăm câştigatorilor şansa să fie regizorii poveştilor propuse, sub îndrumarea noastră” a explicat Ada Roseti, Channel Director Europa de Sud-Est.
În perioada 4 martie – 3 aprilie, cei interesaţi pot propune pe cineva cunoscut sau chiar pe ei înşişi pe www.facebook.com/discovery.romania, unde va exista o secţiune dedicată campaniei. Înscrierea se va face prin postarea unei scurte descrieri prin care să se argumenteze alegerea eroului şi motivele pentru care povestea sa este potrivită pentru acest concurs. Un juriu internaţional format din reprezentanţi Discovery Networks va selecta în final zece dintre poveştile propuse.
După anunţarea proiectelor selectate, în luna aprilie, cei zece finalişti vor participa la un workshop organizat de Discovery, în care vor învăţa şi vor experimenta cum se filmează documentarele de scurt metraj. Ulterior, va avea loc filmarea propriu-zisă a celor zece scurt metraje despre eroii propuşi, cu ajutorul unei echipe profesioniste de producţie.
În luna iunie, filmele vor fi disponibile pe Facebook şi vor fi difuzate în cadrul festivalului TIFF, unde, în urma unei noi jurizări (realizată de către un juriu profesionist desemnat de către organizatorii festivalului) şi a voturilor primite pe Facebook, va fi desemnat şi marele câştigător care va primi premiul de 3.000 euro. Toate cele 10 filme vor fi difuzate apoi pe Discovery Channel în România.
Proiectul va fi susţinut de o campanie integrată de comunicare, constând în activităţi ATL (outdoor, print, online), BTL şi de PR. Elementele creative folosite în această campanie sunt realizate de echipa internă de creaţie a Discovery Networks şi de agenţia Headvertising. Alte agenţii implicate în campanie sunt Zenith Optimedia, Httpool Romania şi Grayling.
Anul trecut, şapte poveşti care au întruchipat spiritul Discovery au fost selectate şi au prins viaţă sub forma unor scurt metraje. Acestea au fost primele producţii locale de scurt metraj, cu protagonişti români, care au fost difuzate pe Discovery Channel.
Printre eroii selectaţi anul trecut s-au numărat un aeromodelist, un motociclist care a călătorit până în Mongolia şi înapoi, un tânăr practicant de parkour şi un doctor care salvează oameni de la celălalt capăt al lumii.