Începând cu luna noiembrie, Discovery difuzează pe mai multe canale din portofoliul său o nouă serie video. Cele cinci episoade ale Change Drivers vor acoperi teme importante pentru mediul înconjurător: Protectia Oceanelor, Conservarea Naturii, Puritatea Aerului, Reducerea Deșeurilor și Schimbările Climatice.
Change Drivers este lansat sub umbrela Discovery RISE (Reducing Inequality and Supporting Empowerment), inițiativă care conectează audiența globală a brandurilor Discovery cu oportunități de a transforma compasiunea în impact, prin intermediul partenerilor non-profit specializați în a combate pericolele existențiale ale zilelor noastre.
Această nouă serie video e menită să crească nivelul de conștientizare asupra schimbărilor pe care le putem face în lume.
„Discovery este o companie dedicată valorificării brandurilor sale pentru a genera un impact pozitiv în comunitate. Cu fiecare subiect abordat în această nouă serie, sperăm să ne inspirăm publicul să facă ceva în plus pentru un viitor mai bun. Primul pas este conștientizarea, iar acesta este unul dintre scopurile noastre cu Change Drivers: să punem accent pe problemele importante din jurul nostru, să-i facem pe telespectatorii noștri să înțeleagă impactul pe care îl pot avea acțiunile lor individuale și să-i inspirăm să înceapă să acționeze pentru viitorul nostru, al tuturor. Vom da glas oamenilor care își dedică viața pentru a produce schimbarea în comunitățile lor. Fiecare episod se va concentra pe un subiect diferit și pe misiunea fiecărui Change Driver în abordarea unei varietăți de probleme de mediu și de justiție climatică. Prin poveștile lor sperăm să inspirăm prin puterea exemplului personal și să facem publicul nostru să devină mai conștient de ceea ce poate face pentru a fi parte din soluție,” spune Edina Constantinescu – Marketing, Research and Social Good Senior Director Discovery CEEMEA & PayTV.
Dedicat Oceanului și modului în care plasticul influențează atât viața în apă, cât și ființele umane, primul episod îi dă voce lui Emily Penn.
Ea este un căpitan și un avocat al oceanelor, dedicată studierii provocărilor de mediu în cele mai îndepărtate părți ale planetei noastre. În episodul de trei minute care deschide seria video, ea vorbește despre poluarea toxică cu plastic și chimică din oceane. Emily și echipa ei testează constant apa pentru a determina cât plastic conține, dar și de unde provine acesta. Sângele ei a fost testat pentru 35 de substanțe chimice interzise de ONU, iar rezultatele au arătat că 29 dintre acestea au fost prezente, ceea ce ridică întrebări importante. Emily a fondat ONG-ul eXXpedition, pentru care lucrează exclusiv femei, cu misiunea de a ajuta oamenii să înțeleagă adevărata problemă a plasticului din oceane și a poluării toxice. ONG-ul derulează expediții de cercetare pe mare și călătorii pe uscat pentru a investiga cauzele și soluțiile privind poluarea cu plastic a oceanelor. De asemenea, Emily a lansat SHiFT, o platformă web care permite utilizatorilor să folosească filtre pentru a naviga rapid printre sute de soluții de combatere a poluării cu plastic a oceanelor. Este ușor de spus că protagonista primului episod este un factor de schimbare fascinant și cu adevărat de admirat.
„Ca și căpitan, pasiunea mea pentru oceane s-a transformat în timp într-o preocupare. Deși a călători și a vedea priveliști frumoase pe apă este o experiență minunată, mi-am dat seama că sunt mai multe lucruri de știut despre apă, sau mai bine zis, în apă. Când filmam acest episod eram însărcinată în 8 luni, iar sângele meu conținea 29 de substanțe chimice interzise de ONU. Cum mă afectează pe mine aceste lucruri? Cum îmi afectează copilul? Cum ne afectează pe noi toți și ce putem face pentru a opri ce se întâmplă? Sunt doar câteva întrebări care m-au determinat să mă implic mai mult și m-au făcut să fiu mai hotărâtă să creez o schimbare pentru toți copiii care vor veni pe această lume și care merită să trăiască într-un loc mai bun și mai sănătos,” spune Emily Penn.
Episodul 1 din Change Drivers rulează deja pe Discovery, TLC, Investigation Discovery, HGTV, Food Network, Travel Channel, Discovery Science, Animal Planet, Discovery Family și Real Time în mai multe regiuni, inclusiv România, Europa Centrală, Africa de Sud, Orientul Mijlociu, Arabia și Balcani. Seria a fost produsă în parteneriat cu Studio Birthplace, o companie de producție orientată spre ecologie și acțiuni umanitare.
„Am fost foarte inspirat de povestea lui Emily. Ea a luat măsuri reale și și-a pus toată energia către rezolvarea crizei plasticului. Faptul că Emily a găsit resursele să ne educe în timpul sarcinii m-a emoționat. Am abordat subiectul într-un mod artistic pentru a face publicul să se gândească profund la consecințe, în special față de generațiile viitoare. Fiecare poate avea un rol pentru a schimba situația. Pentru mine, ca regizor, este modul de a-mi împărtăși atitudinea față de aceasta problemă și de a ajuta la conștientizare în rândul publicului,” a spus Stephane Ridard de la Studio Birthplace, cel care a regizat primul episod.