Motto: „Performanța nu are limite, performanța nu cunoaste handicap!”
Fundația Licinium, în parteneriat cu Federația pentru Accesibilizarea României, organizează în perioada 20-21 martie, între orele 10.00-16.00, la Palatul Parlamentului, conferința „Disability HR Summit 2018”. Este primul eveniment destinat angajatorilor pentru integrarea socio-profesională a persoanelor cu dizabilități. La conferință vor lua cuvântul speakeri cu și fără dizabilități, care își vor oferi expertiza în ceea ce privește integrarea pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități. De asemenea, pe durata celor două zile ale conferinței va avea loc și târgul de joburi „Disability Jobs”.
Potrivit statisticilor oficiale, în România, la ora actuală există 721.023 de persoane adulte cu dizabilități care dețin și certificate de handicap. Din aceste persoane, 350.000 au vârste cuprinse între 18 și 45 de ani, 33.571 au un loc de muncă și 1.800 sunt angajate în 720 de unități protejate. Astfel, angajarea persoanelor cu dizabilități reprezintă o investiție în generația actuală. Prin integrarea pe piața muncii, aceștia își schimbă statutul din „consumator de servicii” în „prestator de servicii”, ceea ce va duce și la o mai bună integrare în societate.
„Statul român s-a angajat să adopte măsuri care să protejeze persoanele cu dizabilități și care să crească angajarea acestora atât în sectorul privat cât și în sectorul public prin legea 448/2006 și OUG 60/2016. Într-o Românie care se recomandă ca stat membru cu drepturi depline al UE, la 100 de ani de la declararea ca stat național este necesară o nouă abordare a problematicii persoanelor cu handicap. În acest moment persoanele cu dizabilități din România încă sunt tributari unei percepţii incorecte a „problematicii handicapului”. Analizat în ansamblul său handicapul nu este privit ca o provocare, ci ca o povară care generează o stare de dependenţă, extinsă pe viaţă. Prin această conferință facem un pas spre schimbarea acestei mentalități”, spune Cosmin Jurcan, președintele Fundației Licinium.
Temele care vor fi abordate la Disability HR Summit 2018 se adresează în primul rând potențialilor angajatori (manageri, directori, antreprenori) care vor primi informații despre cum pot să dezvolte o strategie pentru angajarea asistată. De asemenea, directorii și managerii firmelor sau departamentelor de HR vor fi instruiți în identificarea locurilor de muncă în care persoanele cu dizabilitate pot aduce plus-valoare. Și furnizorii de servicii și produse pentru piața de HR care au decis să își introducă în potrofoliu și managementul angajării asistate a persoanelor cu dizabilități vor beneficia de expertiza speakerilor de la conferință.
Participanții la conferință se vor familiariza cu elementele din legislație care stau la baza angajării și accesibiliării persoanelor cu dizabilități. De asemenea, vor primi informații despre cadrul actual de integrare în muncă, despre conceptul de economie socială și ce sunt unitățile protejate. Vor afla de asemenea, cum poate fi accesibilizat un loc de muncă, cum să atragă și să recruteze talentele.
Pe durata celor două zile a Disability HR Summit se va desfășura și prima ediție a târgului de joburi „Disability Jobs”, unde estimăm că vor participa cel puțin 300 de persoane cu dizabilități care vor să își schimbe locul de muncă actual sau să reintre în câmpul muncii.