Orașul în care s-a născut Robert Schumann în urmă cu mai bine de două secole găzduiește între 31 mai și 10 iunie Festivalul Schumann, concertul inaugural urmând a fi dirijat de Cristian Mandeal, aflat la pupitrul Filarmonicii din Dortmund, oraș partener al festivalului. Evenimentul vine după un concert susținut recent la Dortmund în aceeași formulă, și are în program Clara Schumann – Concertul pentru pian și orchestra și Robert Schumann – Concertul în la minor pentru pian și orchestră, solist Andreas Boyde, iar după pauză Brahms – Simfonia I.
Pianistul Andreas Boyde, cu care Cristian Mandeal colaborează pentru concertul de deschidere al Festivalului Schumann a fost denumit de critică “Domnul 100.000 de volți”, interpretările sale fascinând auditoriul din întreaga lume. Recitalurile sale în săli de concerte renumite și aparițiile ca solist i-au construit o reputație de anvergură. Pentru stagiunea 2018-2019, este artist în rezidență al Brandenburgisches Staatsorchester Frankfurt.
Recent, Cristian Mandeal, după colaborarea în premieră din luna aprilie cu Dortmunder Philharmonie mărturisea : “În general orice contact cu o nouă orchestră este incitant. În ultimul timp, au fost Lübeck, Sofia (n-am mai dirijat-o de peste 30 de ani, deci ca și necunoscută), Aalborg și Dortmund. Fiecare diferită de cealaltă. Este ca și cum un violonist sau un organist și-ar schimba mereu instrumentul. Alt sunet, alte obișnuințe, tradiții, zestre culturală, așteptări din partea dirijorului, alte reflexe în reacție. Apropierea se face însă din mers, din acțiune și este reciprocă. Ea vine atât dinspre dirijor spre orchestră cât și invers. E un proces de tatonare în care fiecare entitate încearcă să o asimileze pe cealaltă și să se adapteze ei, cunoscut fiind faptul că una fără de alta nu este posibilă în procesul de sonorizare și mai mult, de recreere a muzicii. Lucrul acesta se produce uneori mai ușor, alteori mai greu, depinzând de toți factorii enumerați înainte. Cred că arta unui dirijor matur este și aceea prin care își remodelează în permanență procedeele prin care ar putea accede spre exprimarea textului scris, dar și spre exprimarea de sine. Este un proces sensibil, atât intuitiv, cât și ca rod al unei experiențe îndelungate, la care se ajunge (sau nu) după zeci sau sute de contacte diverse.”
CRISTIAN MANDEAL
În cei peste 40 de ani de activitate dirijorală neîntreruptă, Cristian Mandeal şi-a exercitat profesia atât în străinătate, cât mai ales în România.
A studiat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” timp de 10 ani (1965 – 1975) pianul principal, dirijatul (Constantin Bugeanu) şi compoziţia (Ştefan Niculescu), completându-şi ulterior studiile la Berlin (Herbert von Karajan, 1980) şi München (Sergiu Celibidache, 1990). A început prin a fi corepetitor la Opera Română Bucureşti (1974 – 1977), devenind apoi dirijor al Filarmonicilor din Târgu Mureş (1977 – 1980), Cluj (1980 – 1987) şi Bucureşti (1987 – 2009). A fost Director Artistic al Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu”, ediţia 2001 şi 2003. Ca Dirijor Principal şi Director General al Filarmonicii „George Enescu” (1991 – 2009) a ridicat nivelul acesteia la cote deosebit de înalte, lăsând în urmă o instituţie – etalon pentru România. În străinătate, Cristian Mandeal a dirijat sute de concerte ca invitat a zeci de orchestre, pe 4 continente, în 35 de ţări şi 31 de capitale. A participat la multe festivaluri internaţionale de prestigiu în compania celor mai reputaţi solişti ai contemporaneităţii. A fost Director Artistic al Northern Israelian Orchestra – Haifa (1999 – 2002) şi la Orchestra Naţională Bască – San Sebastian (2001 – 2008), Dirijor Permanent la Orchestra Haydn din Bolzano e Trento (2000 – 2003), Dirijor Oaspete Principal al Orchestrei Hallé Manchester (2003 – 2008) – primul deţinător al acestui titlu în întreaga existenţă de 150 de ani a acestei orchestre, al Filarmonicii din Belgrad (stagiunea 2006 – 2007) şi al Filarmonicii din Copenhaga (2006 – 2013). Un punct de mare interes în ultima perioadă de activitate a lui Cristian Mandeal îl reprezintă colaborarea cu Orchestra Română de Tineret pe care o cultivă, educă şi dirijează constant începând din 2008.