Dirijorul Vladimir Jurowski a primit distincția „Dirijorul Anului” în cadrul „International Opera Awards”, unul dintre cele mai prestigioase evenimente internaționale în aprecierea excelenței în muzica de operă. Distincția a fost acordată pentru întreaga activitate dirijorală din cursul anului 2017.
Vladimir Jurowski este, începând cu anul 2017, Directorul Artistic al Concursului și Festivalului Internațional „George Enescu”, alături de Președintele Onorific, maestrul Zubin Mehta.
La sfârșitul lunii aprilie, Vladimir Jurowski va prezenta, într-o intervenție specială, în cadrul unei întâlniri dedicate Concursului Internațional „George Enescu”, noile direcții de dezvoltare pentru Concurs și Festival. În acest an, Concursul Internațional „George Enescu” va avea loc între 1 și 23 septembrie și va aduce pe scenele românești, în fața publicului și a juriului internațional, sute de tineri muzicieni talentați din întreaga lume. Perioada de înscriere pentru Concurs se va finaliza pe data de 15 aprilie. Festivalul este programat pentru luna septembrie a anului 2019.
Dirijorul Vladimir Jurowski este recunoscut la nivel internațional pentru stilul său revoluționar. El este, de asemenea, Dirijor Principal al London Philharmonic Orchestra, Dirijor Principal și Director Artistic al Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin pentru sezonul 2018, iar în sezonul 2021 va ocupa funcția de Director General Muzical Desemnat al celebrei Bayerische Staatsoper.
Prezența dirijorului Vladimir Jurowski la conducerea artistică a Festivalului și Concursului George Enescu asigură păstrarea unei conexiuni intime cu cele mai mari scene ale lumii și cu tendințele internaționale și contribuie la valorificarea excepțională a tradiției și operei enesciene.
La ediția 2017 a Festivalului Internațional George Enescu, Vladimir Jurowski a dirijat London Philharmonic Orchestra, în deschiderea Festivalului, cu o interpretare în premieră a celebrei opere Oedipe, de George Enescu, în versiune concertantă și cu proiecții multimedia. Interpretarea Oedipe a făcut atunci înconjurul presei internaționale, The Guardian, Reuters, Euronews numărându-se printre cei care au aclamat abordarea dirijorului Vladimir Jurowski. De asemenea, Vladimir Jurowski a inclus Simfonia a III-a, de George Enescu și Oedipe în stagiunea londoneză a London Philharmonic, și le-a prezentat cu succes pe scenele britanice.
Având un nou directorat de primă mână la nivel internațional, Festivalul Internațional George Enescu continuă misiunea de a readuce muzica compozitorului George Enescu în prim-plan internațional și, deopotrivă, în fața publicului din România.
Premiile International Opera Awards au fost fondate în anul 2013 de Harry Hyman, un om de afaceri și filantrop britanic, și John Allison, editorul revistei Opera Magazine, cu scopul de a premia excelența în domeniul operei și de a crește vizibilitatea operei ca formă de artă la nivel internațional.
Foto Matthias Creutziger