Alina Galeriu
managing partner, Galeriu & Partners PR
Cred în bun-simț si puterea unui zâmbet în a deschide uși. Cred că și atunci când pleci e o artă să știi să lași ușa deschisă. De-a lungul timpului m-am întors la foști angajatori, mi-am zâmbit complice cu oameni ce mi-au fost cândva extrem de apropiați, dar de care viața m-a îndepărtat, conservând într-un mic moment un munte de nostalgie pentru ce am fost și am fi putut să fim… și, în general, pe oriunde m-a purtat viața mi-am păstrat mereu “loc de bună ziua”. Și chiar dacă în câteva cazuri izolate n-am știut sau n-am putut să o fac pe deplin la plecare, mereu m-am întors, chiar și peste ceva ani, ca să descui ușile ferecate din trecutul meu.
Uneori am fost primită înapoi cu căldură, alteori cu reticență, alteori deloc. Dar ceea ce contează pentru lupta mea personală cu proprii demoni este că am încercat, că m-am întors, că am îndrăznit să-mi înfrunt imperfecțiunea unui “eu” din trecut pe care aș fi vrut să-l corectez cu un “eu” din prezent în varianta mai înteleaptă, chiar și atunci când mi-a fost dat să constat că anumite capitole din viața mea nu mai suportau editări, fiind deja arhivate.
Am deprins această întelepciune de a fi în raport cu ceilalți încă de la mama de-acasă. Aș putea spune chiar că mama a fost primul meu profesor de PR, tocmai prin faptul că m-a învățat despre diplomație în viața de zi cu zi.
Chiar dacă definiția din dicționar punctează ca sens secundar pentru termenul diplomație sensul de “abilitate, dibăcie, pricepere (în purtări)”, concentrându-se întâi pe sensul și conotațiile ce țin de practica relațiilor internaționale între state, pentru mine diplomația se va traduce mereu în raport cu viața cotidiană și cu atitudinea de a te purta frumos cu ceilalți, de a te impune cu delicatețe, de a empatiza cu situația celui din fața ta şi de a încerca să fii cea mai bună versiune a ta în raport cu interlocutorul.
Nu reușesc întodeauna să fiu așa cum îmi doresc. am derapaje, scăpări, ezitari. Uneori îmi scapără ochii de mânie și vocea capătă un ton crispat și tăios, mă încrunt a dezaprobare și poate uit să zâmbesc pe cât de mult ar cere-o contextul. Apoi mă supăr pe mine, la autoevaluare și mă „depunctez”. Așa că îmi setez ca mâine să fiu mai diplomată ca astăzi, tocmai ca să contrabalansez cumva, ceva ce poate am stricat în echilibrul auto-impus dintre mine și restul lumii.
Însă, de curând mi-a spus un client că sunt prea diplomată. Am zâmbit – cu diplomație, cum altfel?! – și am aprobat discret. Pentru că mă vedea ușor încurcată în a decodifica corect remarca, a adăugat că sunt “cam prea blândă” și că în demersurile noastre avem nevoie ca eu să fiu mai fermă și mai puțin înțelegătoare cu diverși interlocutori. Am încercat, desigur, să mă recalibrez, pentru campania respectivă. Dincolo de efectul de moment însă, remarca m-a pus pe gânduri…
De-a lungul timpului am avut mereu numai de câștigat de pe urma faptului că mi-am însușit un comportament diplomat, atât în plan personal, cât și profesional. Am reușit să deschid uși ce rămâneau încremenite pentru alții, am reușit să fac să fie win-win, și pentru jurnaliști și pentru clienți, și pentru furnizori și pentru consumatori. Am încercat mereu să împac și capra și varza, cum s-ar spune.
Am căutat să înțeleg, în timp, că jurnalistul are nevoie de un subiect relevant, și nu i-am “vândut gogoși”. Am explicat mai departe către client că trebuie să livrăm informație relevantă. Apoi, l-am ajutat să “sape” după informația valoroasă în interiorul organizației și să o expună în formă șlefuită către presă, precum o bijuterie prețioasă. Am căutat să înțeleg consumatorul hăituit de reclame, în criză de timp și tot mai înstrăinat de sine. Am căutat să găsesc împreună cu jurnalistul și clientul un limbaj comun al nostru, dar care să fie și pe înțelesul lui, al consumatorului. M-am concentrat mereu pe o soluție prin care să facem să fie bine pentru toată lumea.
Recent, însă, m-am confruntat si cu alte episoade în care diplomația cu care am tratat lucrurile s-a întors ca un bumerang. Astfel, constat că, într-o lume din ce în ce mai mult axată pe extremism, abordarea echilibrată nu-și mai găseşte locul.
Așa că, îmi dau seama că, dacă este ceva ce va duce PR-ul la groapă, că tot i se cântă prohodul de ceva ani, probabil că tocmai generalizarea aceastei noi abordări, lipsită de diplomație în raporturile inter-umane va fi acel lucru. Cândva, cumva am uitat despre bucuria de a împărți o reușită comună. Iar în acest proces “ochi pentru ochi și dinte pentru dinte” tinde să devină principiul absolut după care ne ghidăm. Eu mă încăpățânez să îmi iau doza de idealism autoadministrată și să mai cred totuși că “zâmbet pentru zâmbet” este o deviză mai bună. Un pariu personal, să-i spunem.
Alina Galeriu este un comunicator entuziast, cu o experienta de 8 ani in jurnalism si PR. In prezent este managing partner al agentiei Galeriu & Partners PR, parte din The Group, cel mai important grup de comunicare din Romania. A urmat facultatea si masteratul la SNSPA, precum si Modulul I al IAA School of Marketing & Communications. Atunci cand nu construieste povesti despre si in slujba brandurilor de care se ocupa, ii place sa observe oamenii si sa le descopere lor povestile.
