Miliardarul Ioan Niculae este invitatul primei ediţii a emisiunii “De la Dinescu… citire” miercuri, 12 martie, de la ora 20.10
Prima ediţie a emisiunii lui Mircea Dinescu la TVR 2 îl are ca invitat pe primul om în topul celor mai bogaţi români.
Este vorba de omul de afaceri Ioan Niculae, proprietarul grupului Interagro, ce ocupă poziţia fruntaşă în clasamentul celor mai bogaţi români, cu o avere estimată în 2013 între 1,1 miliarde de euro (conform Top Forbes România) şi 1,7 miliarde euro (Top 300 Capital).
Pe parcursul a 75 de minute, Mircea Dinescu va discuta cu invitatul său, în transmisiune directă din studioul 3 al TVR, despre drumul parcurs până la această poziţie, dar şi despre responsabilităţile unei astfel de averi. Mai precis, responsabilitatea socială este elementul cheie pe care Mircea Dinescu încearcă să îl descopere, pornind de la premisa că bogaţii României aflaţi în top 300 pot influenţa destinul ţării şi al fiecăruia dintre noi, uneori, mai mult decât politicienii.
Discuţia cu miliardarul român va fi ilustrată cu materiale video despre activitatea sa, despre cum îl caracterizează cei apropiaţi, dar şi despre implicarea socială a lui Ioan Niculae.